Elevii Clubului Copiilor Berca, „final“ de an cu 98 de premii naționale și trofee

Profesoara Florentina Popescu a încheiat cursurile de pregătire cu un spectacol în cadrul serbării „ Pe plaiul șoimului” de peste două ore

Au tras linie și nu au putut decât să fie mulțumiți! Atât părinții elevilor cât și profesoara care s-a ocupat de cele peste 30 de talente

artistice ale comunei Berca, pentru că au adus acasă nici mai mult nici mai puțin de 98 de premii naționale și trofee, de la majoritatea festivalurilor și concursurilor din cadrul unui an de curs. De la cel mic, în vârstă de 5 ani, până la cel mai mare, de 17 ani, elevii profesoarei Popescu au făcut cinste Buzăului  pe scenele competițiilor de profil, căpătând curaj și experiență de scenă, pentru o viitoare carieră. „Am tras linie, am înumărat și ne-am bucurat. Anul acesta a fost de departe cel mai productiv dintre toate, deși începuturile noastre la Club nu sunt chiar așa de proaspete. Avem o oarecare experiență în spate, dar este adevărat faptul că baza se construiește în timp, cu răbdare, iar efoturile sunt răsplătite după ani de conso­lidare. Am început cu puțini, am ajuns la peste 30 de copii ce sunt distribuiți în formule pentru toate categoriile muzicale, și pentru muzică ușoară Allegria, și pentru populară și etno Drăgăi­cuțele, dar și soliști unul și unul”, a spus profesoara.

Iar pregătirile din tot cursul anului școlar și-au dovedit valoarea nu numai în competiții, ci și în cadrul unor serbări câmpenești, ultima fiind chiar la ei acasă, la Berca.

„Am pus punct pregăti­rilor măcar pentru o lună din vacanța de vară, și am încheiat așa, ca de gală, cu un program-spectacol în cadrul celei mai renumite petreceri din comună, aflată la cea de-a XIV-a ediție. Am angrenat aproape toți elevii și am debutat cu un regal muzical de muzică ușoară, apoi am continuat cu un program de etno și apoi muzică populară, melodii muntenești și mai ales piese din zona noastră, de la Berca. Am cântat aproape două ore, alături de un public minunat și care ne-a încurajat la fiecare piesă, mai ales cu aplauze”, a mai precizat Florentina Popescu.

Alături de grupul care a susținut cele mai multe momente artistice, s-au evidențiat și soliștii Miruna Neaga, Raluca Bonciu, Alessia Dobrița, Georgiana Mirea, Irina Năstăsache, Iuliana Vlad, Alexandra Panaete, Cristian Dinu și Robert Vlad. Ultimul tocmai se întorsese de la Moreni, cu un premiu de locul III, de la festivalul „Cununua Petrolului”. Până la reluarea pregătirilor, soliștii și membrii gupurilor vocale care se pregătesc cu profesoara vor mai apărea pe micile ecrane sâmbăta viioare, pe 12 iulie, în cadrul unei emisiuni la unul dintre posturile naționale de profil. „Am reușit să colaborăm și noi abia anul acesta cu un studio profesionist, și pentru asta îi mulțumim domnului Mano­lescu, că ne-a ajutat să ne punem la punct piesele și să le lucrăm foarte  bine pentru a fi pregătiți mereu de orice tip de emisiune. Dar cântăm live, cu plăcere, la orice alt eveniment, atunci când suntem solicitați”, a încheiat mulțumită Florentina ­Po­pe­scu.