Incompatibilitate cu cântec în cazul consilierului local PDL din Vintilă-Vodă Gavriil Văsîi?

Agenția Națională de Integritate l-a declarat, ieri, incompatibil cu calitatea de ales local pe consilierul comunal din Vintilă Vodă PDL Gavriil Văsîi. Conform comunicatului postat pe site-ul ANI, ,,în exercitarea mandatului

de consilier local, a participat la ședința Consiliului Local al comunei Vintilă-Vodă, luând parte la deliberarea și adoptarea hotărârii prin care s-a aprobat închirierea prin licitație publică cu strigare a pășunii comunale aflată în proprietatea comunei; anterior ședinței, persoana evaluată a formulat o cerere la primăria comunei prin care solicita aprobarea arendării a 45 ha din pășunea existentă în comuna Vintilă Vodă. În calitate de președinte al Comisiei pentru agricultură, activități econo­mico-financiare, amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turismului din cadrul Consiliului Local al comunei Vintilă Vodă, a analizat proiectul de hotărâre privind închirierea prin licitație publică cu strigare a pășunii comunale proprietatea Comunei Vintilă Vodă, Județul Buzău, avizând favorabil proiectul. Ulterior adoptării H.C.L., în calitate de președinte al Asociației crescătorilor de animale Vintilă Vodă, acesta a depus oferte în sensul participării la licitația organizată. Astfel, Asociația a încheiat două contracte având ca obiect închirerea unei suprafețe de 53 ha pășune, încălcând prevederile art. 46, alin. 1) din Legea 215/2001, art. 75, lit. f) și art. 77, alin. (1) din Legea 393/2004”.

De cealată parte, consilierul local Gavriil Văsîi susține că Asociația crescătorilor de animale Vintilă Vodă pe care o conduce a luat ființă după adoptarea hotărârii de consiliu local invocate de Agenția Națională de Integritate, condiții în care nu i se poate imputa ilegalitatea avizului pe care l-a dat în comisia de specialitate a Consiliului Local și nici a votului din cadrul deli­berativului.