Fostul șef al Consiliului Județean Buzău, Victor Mocanu, actualmente senator PSD, se va prezenta pe 29 septembrie în fața magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție, acesta fiind
primul termen pe fond stabilit de instanța supremă în dosarul ,,Maternitatea”. Parlamentarul a fost acuzat de 17 fapte de abuz în serviciu contra intereselor publice, fiind trimis în judecată împreună cu patronul firmei Medical Finance Projects din București, Daniel Mihai Bădic, fostul director executiv al Direcției pentru Administrarea Patrimoniului și Investiții din CJ Buzău, Constantin Lungu, precum și cu Eugenia Husea, reprezentantă a firmei din București.
Judecătorul de cameră preliminară a respins, ca nefondate, cererile și excepțiile formulate de Mocanu, constatând totodată legalitatea rechizitoriului emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății în cauza privindu-i pe cei patru inculpați. La primul termen în proces vor fi citate părțile și SC Medical Finance Projects SRL.
Senatorul PSD Victor Mocanu, fost președinte al Consiliului Județean Buzău, a fost trimis în judecată de procurorii DNA la sfârșitul lui 2013, el fiind acuzat de 17 fapte de abuz în serviciu contra intereslor publice. Lui Mocanu i se impută că în 2012 a încheiat în numele CJ Buzău opt contracte cu firma Medical Finance Projects, pentru furnizarea de echipamente medicale pentru noua Maternitate a Spitalului Județean Buzău, care a fost inaugurată cu mare fast în plină campanie electorală, pe 1 iunie 2012. Maternitatea nu funcționa însă nici după jumătate de an de la inaugurare, pentru că aparatele fie nu fuseseră livrate, fie erau inoperabile, pentru că maternitatea nu le putea întreține sau folosi. De asemenea, prețurile aparatelor fuseseră mult umflate.
Procurorii DNA arată acum că, în perioada 6 aprilie-14 mai 2012, Victor Mocanu
s-a înțeles cu Daniel Mihai Bădic, patronul firmei bucureștene, și a semnat cele opt contracte de furnizare de echipamente medicale, dintre care șapte de achiziție directă și unul de închiriere, „prin încălcarea atribuțiilor de serviciu avute în calitate de președinte al Consiliului Județean Buzău“. Conform rechizitoriului, Mocanu „a aprobat efectuarea plăților în condițiile în care echipamentele medicale obiect al contractelor de achiziție directă, pe lângă faptul că fuseseră supraevaluate, nici nu fuseseră livrate, iar contractul de închiriere era lipsit de utilitate, cheltuielile angajate fiind în mod vădit ineficiente din punct de vedere economic“, după cum arată procurorii DNA.
Directorul de achiziții Constantin Lungu a întocmit acte false pentru a sprijini aceste achiziții, iar Eugenia Husea, reprezentanta firmei Medical Finance Projects, a luat parte la simularea unor proceduri pretinse de achiziții publice, obținând oferte de prețuri supraevaluate pe care le-a înaintat CJ Buzău.
Consiliul Județean Buzău a plătit către firma bucureșteană 503.563 de euro, plus TVA, în baza acestor contracte păguboase și supraevaluate. La acest prejudiciu se mai adaugă încă aproximativ 125.000 de euro, care reprezintă valoarea plăților efectuate în baza contractelor de cumpărare directă, fără ca bunurile să fie livrate. Pentru a acoperi prejudiciul, procurorii au pus sechestru pe mai multe bunuri imobile ale inculpaților. La mai bine de doi ani de la inaugurare, maternitatea lui Mocanu este încă nefuncțională.