Dintre realizările mandatului ministrului mincinos Teodorovici, senator PSD de Buzău: Rată de absorbție a fondurilor europene de numai 2,56 % în primele șase luni ale anului 2014

România a înregistrat o rată de absorbție a fondurilor europene de numai 2,56 % în primele șase luni ale anului 2014, în termeni de cereri de rambursare a cheltuieilor transmise de autorități la Comisia Europeană. Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, recunoaște oficial că implementarea tuturor programelor operaționale prin care România trage bani europeni înregistrează sincope. Însă, după doi ani și jumătate de la preluarea puterii de către alianța stângii, senatorul de Buzău Teodorovici minte cu nonșalanță dând vina pe ,,moștenirea trecutului”, punând întârzierile și sincopele programelor europene pe seama perioadei 2009-2011. 

În prima jumătate a anului 2014, autoritățile române au transmis la Bruxelles cereri de rambursare a cheltuielilor din proiectele pe fonduri structurale și de coeziune de circa 492 de milioane de euro, reprezentând doar 2,56% din banii alocați țării pe întreaga perioadă de programare 2007-2013, conform datelor oficiale ale Ministerului Fondurilor Europene. 

Din 2007 până în 30 iunie 2014, țara a cerut de la Comisia Europeană 6,92 miliarde de euro, reprezentând 36,03% din totalul de 19,2 miliarde de euro alocați României. În urma acestor cereri de rambursare, România a primit de la Comisia Europeană, în perioada 2007-30 iunie 2014, suma de  6,79 ­mi­liarde de euro, reprezentând 35,36% din fondurile structurale și de coeziune alocate țării.  Aceasta înseamnă că România mai așteaptă să primească 130 de milioane de euro de la Bruxelles în baza cheltuielilor efecuate în proiectele europene derulate de diferiți beneficiari.

În total, în prima jumătate a anului 2014, România a încasat de la Comisia Europeană 1,7 miliarde de euro, însă din acești bani 1,3 miliarde au venit din cereri de rambursare transmise la Bruxelles anul trecut.  Potrivit unor surse europene citate de HotNews.ro, cifrele României reflectă un avans greoi al procesării documentelor în proiectele europene de către autoritățile naționale. 

Ministrul constată și… atât!

Rezultatele slabe în absorbția fondurilor europene în termeni de bani ceruți de la Bruxelles au fost anticipate și de ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.  ,,În primele cinci luni ale acestui an, ceea ce am estimat se află sub așteptările pe care le-am avut inițial, pentru că sunt multe facturi care nu ajung încă la noi, din partea marilor companii de lucrări, în special la mediu și transport”, a declarat el, în 15 iunie, potrivit Mediafax. 

După aproape o lună, ­mi­nistrul Fondurilor Europene constată ,,în continuare sincope” la toate cele șapte programe operaționale prin care țara atrage fonduri structurale și de coeziune. ,,La nivelul tuturor programelor operaționale se înregistrează în continuare unele sincope în implementarea programelor, cauzate atât de modul în care a fost conceput întregul sistem de implementare, cât și de problemele de implementare din perioada 2009-2011”, a declarat, miercuri, ministrul Teodorovici, într-un comunicat remis HotNews.ro. Întrucât minciuna este la ea acasă, el dă, însă, asigurări că ,,țintele asumate de MFE pentru acest an vor fi îndeplinite” și că ,,România nu va pierde bani și va solicita rambursarea unei sume mai mari decât în anul 2013”.

Avertismente serioase de la Comisia Europeană

România mai are la dispoziție un an și jumătate pentru a absorbi fonduri europene pentru perioada de programare 2007-2013. În luna ­ia­nuarie, Comisia Europeană a avertizat Guvernul României că țara va fi nevoită să încheie proiectele europene din bani de la bugetul de stat și de la beneficiari, dacă acestea nu vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2015. 

Într-o scrisoare din data de 8 ianuarie 2014 – transmisă în urma întâlnirii anuale cu autoritățile române din 10 decembrie 2013 -, directoarea pentru afaceri bugetare din cadrul Directoratului General pentru Politică Regională (DG REGIO) al Comisiei Europene, Vittoria Alliata di Villafranca, îi comunica ministrului român al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, că România trebuie să depună în anul 2014 noi proiecte, pentru a acoperi alocările acordate României și neutilizate încă, pentru a nu pierde banii.

Potrivit scrisorii publicate la vremea respectivă de HotNews.ro, oficialul european avertizează România că trebuie să-și încheie până la finele anului 2015 proiectele europene nou lansate sau deja adoptate. în caz contrar, România va fi obligată să plătească de la bugetul de stat și din banii beneficiarilor pentru terminarea proiectelor, pentru că, altfel, Uniunea Europeană va retrage țării și  banii europeni deja rambursați de Comisie în proiectele neterminate. ,,Ambele părți (Comisia Europeană și Ministerul Fondurilor Europene, n.r.) au fost de acord că în această etapă a punerii în aplicare, riscul de a nu finaliza proiectele nou lansate sau deja adoptate până la sfârșitul anului 2015 ar trebui să fie gestionat cu atenție. În cazul proiectelor neterminate, beneficiarii și autoritățile române ar trebui să-și asume responsabilitatea (financiară) de a le finaliza, pentru a nu pierde finanțarea UE deja rambursată. De aceea, fiecare proiect are nevoie de monitorizare atentă și de măsuri corectoare”, se arăta în scrisoarea Comisiei Europene către ministrul Teodorovici.