DSP confirmă: a fost toxiinfecție alimentară în Tabăra Francofoniei de la Monteoru

Ancheta Direcției de Sănătate Publică a confirmat focarul de toxiinfecţie alimentară cu Stafilococ patogen epidemiologică în cazul suspiciunii înregistrate în Tabăra Francofoniei de la Sărata

Monteoru,  sursa acesteia fiind, conform unui comunicat de presă al instituției, un purtător sănătos nazal de Stafilococ patogen din cadrul personalului angajat în blocul alimentar.

Sursa citată precizează și măsurile dispuse în acest caz: scoaterea din producţie a personalului angajat în blocul alimentar la care s-a identificat prezenta microorganismului patogen şi tratarea acestuia conform antibiogramei, cu posibilitatea de reluare a activităţii numai în urma unor rezultate negative microbiologice, care să ateste starea de sterilitate; efectuarea de către medicul care asigură asistenţa medicală primară pe perioada de desfăşurare a taberei a triajului epidemiologic zilnic la nivelul personalului angajat din blocul alimentar; intensificarea operaţiunilor de curăţenie şi dezinfecţie în blocul alimentar; respectarea lanţului frig pe tot traseul produselor alimentare din momentul în care intră în unitate şi până la momentul servirii/preparării lor; raportarea operativă, de către medicul care asigură asistenţa medicală, a oricărei situaţii de risc epidemiologic la DSP Buzău.

De asemenea, s-a dispus și sancționarea unității de alimentaţie publică pentru nerespectarea măsurilor prevăzute de normele de igienă.