Un bărbat a murit călcat de remorca sub care se odihnea pe câmp

A sfârșit în chinuri groaznice! Un bărbat a murit după ce a fost călcat de un tractor. Cumplitul incident a avut loc pe câmp, între Clondiru și Movila Banului.

Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, dintr-un sat din comuna Ulmeni, se odihnea sub remorca tractorului, iar când acesta s-a pus în mișcare a fost prins sub roțile autovehiculului. La scurt timp a decedat.

Omul lucra ca zilier la o stână din apropiere și se așezase, la umbră sub remorcă, să se odihnească. șoferul tractorului nu l-a văzut și abia după ce s-a pus în mișcare cineva l-a anunțat că trecuse peste bărbat. 

Inițial s-a plâns că îl dor coastele, a fost chemată ambulanța, dar și-a dat duhul la scurt timp.

La locul în care a avut loc tragedia a fost direcționat un echipaj de Ambulanță iar polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a decedat bărbatul. |n cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.