O asistată din Căminul de la Aldeni s-a aruncat de pe un pod

Nou incident la Căminul de la Aldeni. O asistată s-a aruncat astăzi de pe podul peste râul Slănic din faţa aşezământului social.

 Este vorba despre o tânără de 30 de ani, schizofrenică, care a încercat să-şi pună capăt zilelor aruncându-se de la circa 6 metri. Tânăra a fost observată în apaă, de un localnic care traversa podul, și  care a anunţat poliţia. Oamenii legii au sunat la Salvare şi apoi au anunţat reprezentanţii căminului. Medicii de la Ambulanță au găsit-o pe tânără conștientă, cooperantă, acuzând dureri de picioare și de coloană. Femeia a fost transportată de urgență la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Buzău unde a fost diagnosticată preliminar cu fracturi la ambele glezne. Medicii continuă investigaţiile. Tânăra ar fi declarat că era „fugită din cămin de vreo oră pentru că așa a vrut ea”

. Incidentul vine după ce în urmă cu două săptămâni, scăpată fiind de sub supraveghere, o altă asistată a înghiţit mai multe cuie. 

AMANUNTE DESPRE BOLNAVA, IN ZIARUL DE MAINE