Cu sau fără inundații, cu sau fără contracandidați, cu sau fără motiv, de doi ani încoace „cârlanul” lui Ion Iliescu o ține într-o neîntreruptă behăială electorală, iritându-l până și pe bătrânul și năpârlitul batal stalinist. Ziua în care Ponta și-a anunțat oficial candidatura la președinție, a fost una specifică spărgătorilor de norme stahanoviste. A umblat hai-hui prin localități inundate, a ținut ședințe, a vorbit cu oameni de rând și, printre multe altele, a vorbit cu o bolnavă de cancer, o femeie care aștepta de ceva timp să primească niște amărâte de medicamente. Nici nu a plecat bine Ponta de lângă ea și miracolul s-a produs, femeia primind un telefon de la mai marele sănătății din gubernia respectivă, prin care era anunțată că va primi medicamentele trebuincioase. Apoi televiziunile au redat mărturia și mulțumirile bietei femei, metoda Becali funcționând din plin.
Ceea ce face Ponta acum, numai campanie electorală nu e. Obsesia sa paranoică pentru fotoliul de la Cotroceni l-a transformat într-un ins dispus la orice pentru a-și atinge scopul. Până la alegeri mai e destul timp, suficient pentru ca, acestui mâncător de băsiști și crini ofiliți, să-i steie în gât vreun sondaj cu cifră octanică îndoită cu aghiazmă din butoiul de plastic al părintelui Ilie Sârbu.
Din clipa în care doar a sugerat că e posibil să candideze la prezidențiale, comportamentul lui Ponta a devenit simplist prin contradicții inexplicabile repetate, derutante, paradoxale, suspecte.
Ceva nu e în regulă. Ori consilierii săi își bat joc de el, ori se pune la cale o tradițională și inefabilă fraudă electorală. Dacă (și) Ponta va ajunge președinte al acestei țări, după accidentul milenar Băsescu, înseamnă că sfârșitul lumii va începe cu sfârșitul acestei țări. Astfel vom fi și noi, datorită lui Ponta, măcar o singură dată primii în lumea asta mare și tare.