Ateliere meșteșugărești de pictură și realizare a veșmintelor monahale, la Colocviul de Artă Brâncovenească de la Buzău

Buzoienii vor avea parte începând de luni de trei zile de seminarii, ateliere de creație și vizite la câteva biserici-monumente de patrimoniu din județ. Este vorba 
despre co­locviul „Arta brâncovenească – moștenire bizantină și ethos românesc în tradiția ortodoxă“ organizat, la Buzău, în perioada 11-13 august de către Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.
     În prima zi a colocviului, cei interesați sunt invitați, de la ora 9, să participe la Acatistul Sfinților Martiri Brâncoveni, în Catedrala Arhi­episcopală „Înălțarea Domnului“. La eveniment va participa și Corala „Neagu Ionescu“, dirijată de  Gianin Oprea. După cuvântul de deschidere al Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Ciprian, va debuta primul atelier de creație.
     
Demonstrații de țesut și urzit
     
Rolul atelierelor desfă­șura­te pe parcursul celor trei zile este ca publicul să urmărească pictorii participanți în cadrul demonstrațiilor de restaurare a unor icoane brâncovenești aflate în patrimoniul Muzeului eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Totodată, în cadrul atelierelor se va prezenta  pu­bli­cului cum se realizează me­tanierele, veșminte monahale și scoarțe. Pe parcursul celor două zile de desfășurare se vor prezenta diferitele etape necesare realizării fiecărui obiect, cum ar fi: torsul, urzitul, țesutul și împletitul.
După alte sesiuni de comunicare, luni, de la ora 16.00, se vor vizita mai câteva lăcașuri de cult: Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ de la fosta Mănăstire Bordești – pictură de Pârvu Mutu, Biserica fostei Mănăstiri „Adormirea Maicii Domnului“-Râmnicu Sărat, ctitoria Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu și a Stolnicului Mihail Cantacuzino – pictură de Constantinos, Ioachimos și Pârvu Mutu, și Biserica „Înălțarea Domnului“ de la fosta Mănăstire Băbeni – pictură de Ioachimos.
 
Vizită la biserica pictată de Pârvu Mutu
 
Cea de a doua zi  a   coloc­viu­lui va debuta marți, la ora 8.00, cu un nou atelier de creație, urmat de conferința „Ethosul și manifestarea lui în tradiția bisericii – meșteșuguri și expresie poetică populară metamorfozate în viața Bise­ricii” (conferențiază Profesor Expert Restaurator Ștefan Ionescu), iar de la ora 10.45 este programat colocviul „Ar­ta sacră și devenirea creștină – tipologii” (conferențiază Psiholog Nicoleta Vascan). De la ora 16.00 este programată   vizitarea bisericii „Sfântul  Ie­rarh Nicolae“ de la Bâscenii de Jos, a bisericii „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” de la Ciuta și a bisericii „Soborul Sfinților Voievozi Mihail și Gavriil“ de la Schitul „Sfinții Arhangheli“-Berca, pictură de Pârvu Mutu.
Miercuri, de la ora 10.00, Catedrala voievodală „Ador­mirea Maicii Domnului“ găz­du­iește paraclisul Sfinților Mar­tiri Brâncoveni, cu participarea grupului psaltic „Sfântul Ioan Damaschin“, dirijat de Pr. Arhid. Alexandru Bârsan. Va urma încheierea atelierului de creație și de la ora 11.30,        cuvântul de încheiere al Înaltpreasfințitului Părinte Ar­hi­episcop Ciprian și acordarea diplomelor de participare.
Participanți la colocviu și la atelierul de iconografie și meșteșuguri vor fi: Prof. dr Mihaela Palade, prof. expert restaurator ștefan Ionescu, asis. univ. Mihai Coman, asist.univ. Alexandru Nicolau, restaurator lemn policrom Andrei Deac, pictor Daniel Pote­rașu, pictor Claudiu Opaina, pictor Cristian Panțu, monahia Casiana Paiu, monahia Eufrasia Crăciun.