Predoiu: „Ponta nu are ce să caute nu în funcția de președinte, nu are ce să caute în funcția de premier“

Prim-vicepreședintele Partidului Democrat Liberal Cătălin Predoiu a comentat conflictul dintre Traian Băsescu și premier, apreciind că președintele dorește 
să-l distrugă mediatic și politic pe Victor Ponta.  „Cred, mai de­grabă decât în teza unui simplu blat, într-un fenomen mult mai complex. Cred că Băsescu realizează că, într-un fel, îi ridică mingea la plasă lui Ponta, dar probabil mizează pe un efect mai rapid de distrugere a lui Ponta în plan mediatic și politic. Pentru că, probabil, realizează că Ponta nu are ce să caute nu în funcția de președinte, nu are ce să caute în funcția de premier”, a declarat Predoiu la Realitatea TV. 
 
Reproșuri pentru Ponta 
  
Totodată, prezidențiabilul democrat-liberal a opinat că lui Victor Ponta – care este „un pericol și blochează România“ – i se pot face trei mari re­proșuri în acest moment: „Pon­ta a rispit o speranță a generației 40 – că poate reinventa politica. E unul dintre obiectivele cu care a venit la guvernare. De aici a decurs o serie de consecințe grave. Unul dintre ele a fost dezinteresul și mai mare al românilor față de politică, subminarea încrederii românilor în propriul destin. Un altul a fost faptul că ne face de râs în străinătate și trăim într-o lume globală. Ne place, nu ne place, cu cât ești mai patriot, cu atât trebuie să ridici mai mult capul din pământ și să joci în arena globală. Acolo ai nevoie de reputație! Ponta a distrus-o pas cu pas și prin ceea ce a făcut în interior, și prin ceea ce a făcut în exterior. În al treilea rând, a agravat condițiile de viață ale românilor, în ciuda promisiunilor cu care a venit la putere: autostrăzile lui Ponta s-au transformat în cariocile lui Șova, Portul Constanța e un studiu de caz, și nu doar pentru că Ponta vrea să-l transfere unor mafii locale, ci pentru că blochează orice șansă de dezvoltare a Portului Constanța și a zonei Dunăre-Marea Neagră”, a încheiat Predoiu. 
 
Prim-ministrul Victor Ponta a declarat, miercuri seară, că pactul de coabitare cu președintele Traian Băsescu nu mai există, numindu-l pe șeful statului „nebun de tot“. A revenit cu o nouă declarație, apreciind că Traian Băsescu este „o persoană mizerabilă“: „Am încercat să fac diferența dintre Traian Băsescu, o persoană mizerabilă din punct de vedere politic, și președintele Traian Băsescu. Ideea e să departajam între funcție și persoană, oricât de mizerabil e Băsescu”, a declarat premierul.