Doliu printre membrii filialei buzoiene a Uniunii Artiștilor Plastici. Tânărul artist plastic buzoian Gabriel Mihalache s-a stins din
viață, miercuri noapte, la numai 42 de ani, în urma unei boli necruțătoare.
Gabriel Mihalache s-a născut pe 8 noiembrie 1971, la Buzău, este absolvent al Academiei de Artă „Nicolae Grigorescu” din București, secția Sculptură, după ce, în prealabil, a urmat cursurile Școlii Populare de Artă București, tot la secția Sculptură. Exponent de bază a noii generații de artiști plastici, el suferea, de multă vreme, de diverse afecțiuni medicale care i-au șubrezit, încetul cu încetul, sănătatea.
Gabriel Mihalache a făcut, în urmă cu mai mulți ani, un transplant de rinichi, donator fiind mama sa. Ulterior, a suferit o intervenție medicală pe cord deschis (protezare de valvă) și, din pricina faptului că nu a fost hidratat în mod corespunzător la spitalul timișorean unde a avut loc operația, organismul său a respins rinichiul, rămânând dependent de dializă.
Cu o zi înainte de clipa fatală, a Gabriel Mihalache a făcut temperatură mare, cel mai probabil din cauza unei infecții, a fost dus de urgență la Spitalul Județean, dar și-a rugat tatăl să îl ia acasă, pe semnătură.
I-a crescut temperatura și s-a stins în brațele tatălui său, cel mai probabil în urma unui infarct.
În urmă cu două săptămâni, Gabriel Mihalache începuse pregătirile pentru o expoziție personală bazată pe tablouri de mari dimensiuni.
Dincolo de latura artistică, el era recunoscut pentru bunul său simț, ieșit din comun, dar și ca o persoană deosebit de cultă, care mărturisea că a ales Universitatea de Artă mai târziu, ca pe o regăsire. El a fost înmormântat sâmbătă, în noul cimitir din Cartierul Mihai Viteazu.
,,Încă nu am ajuns la momentul în care să spun: <Îmi place foarte mult cum lucrez>“
Vă prezentăm, în continuare, unul dintre puținele interviuri pe care regretatul artist plastic le-a acordat, publicat în 17 iulie 2012, după ce a vorbit pentru OPINIA la finalul unui vernisaj.
Reporter: Știu că aceste lucrări au făcut parte din expoziția pe care ai avut-o anul trecut în Austria. Cum ai ajuns acolo?
Gabriel Mihalache: Am fost descoperit de o galeristă care mi-a văzut lucrările și mi-a propus să expun în galeria dânsei la Viena. Expoziția a durat vreo zece zile, perioadă în care am stat acolo, deși nu îmi place să plec din țară.
Rep.: A fost o expoziție cu o temă anume?
G.M.: Da, dar în expoziția aceasta de la Galeriile de Artă sunt și alte lucrări pe lângă cele expuse la Viena. Acelea se înscriu în tema Kogaion, iar celelalte prefigurează o nouă etapă de creație pentru mine. Vreau să mă apuc să pictez strict figurativ; figurativ până la fotografie. Este un lucru dificil, dar s-a ajuns într-un stadiu în care lumea e plină de artiști, dar niciunul nu e în stare să deseneze o mână cum trebuie.
Rep.: Ești absolvent al Universității de Artă la secția Sculptură. De ce ai ales totuși să faci pictură?
G.M.: Nu are legătură cu plăcerea mea de a ciopli. A fost o alegere condiționată de lucruri de natură fizică. A fost o trecere dificilă, pentru că mi-a plăcut foarte mult să cioplesc, mi-a plăcut forma… Și pictura mi-a plăcut, însă și așa am intrat în Uniunea Artiștilor Plastici ca pictor.
Rep.: Am descoperit o declarație a ta în care mărturiseai că te rupi de realitatea care nu te hrănește spiritual…
G.M.: Așa este. Nu am televizor de zece ani și nici nu îmi trebuie. Nu mă uit…
Rep.: Dar cum s-a produs schimbarea asta?
G.M.: Da’ ce, trebuie să fi academician să vezi că la televizor sunt numai mizerii? Nu. Această atitudine mă liniștește foarte tare.
Rep.: Ce urmează în plan profesional?
G.M.: Vreau să fac o expoziție cu lucrări mult mai mari, mai figurative, care să plece de la portretul prietenei mele. Va fi o expoziție de portrete. Am câteva făcute, dar îmi trebuie timp să le bibilesc. Este o voluptate a gestului.
Rep.: Ești un artist îndrăgostit de anumite tonuri de culoare?
G.M.: Nu. Depinde de starea de spirit. Nu pot ascunde că îmi plac culorile de pământ, dar am și culori pe albastru… Cele noi au o nouă gamă cromatică. Cred că asta este frumusețea picturii: să cauți. Am văzut lucrări, foviste așa, în care artiștii pun culorile direct din tub. Nu am înțeles niciodată asta. Tocmai asta cred că este bucuria, să te apropii de șevalet pentru a căuta ceva cromatic. Exact ca măestria unui alchimist sau a unui compozitor care caută rafinamentul. Marile lucrări de artă de asta fascinează: pentru că au un rafinament cromatic și apoi vorbim despre compoziție, inaginație… Primul impact este însă cel vizual, care se realizează prin intermediul culorii.
Rep.: Există în cariera ta de până acum un moment de satisfacție maximă?
G.M.: Nu. Încă nu am ajuns la momentul în care să spun: „Îmi place foarte mult cum lucrez!”. ~sta ar fi momentul de satisfacție maximă și sper să nu ajung niciodată să îl ating.