Nu trece măcar o zi în care să nu ni se ofere pe tavă fel de fel de tragicomedii cu iz de politică a la Pristanda. Întâmplări care, în alte timpuri, ar fi fost considerate cel puțin de domeniul patologicului, au devenit un fel de
obișnuință fără de care societatea s-ar plictisi de moarte și ar număra la nesfârșit steagurile din celebra piesă a lui Caragiale.
Clasa politică a picat definitiv în banalitățile maselor sălbăticite, care, din patru în patru ani, se lasă vopsite ideologic în culori simbolice – precum membrii vechilor triburi de indieni -, dansând în jurul urnelor electorale. Corupția, abuzurile de orice fel, crimele, violurile, sinuciderile și alte nenorociri, care par a se întâmpla numai altora, ne-au făcut un fel de spectatori la propria noastră existență circumstanțială. Nu mai funcționăm firesc, ci condiționați de reflexele defazate ale unei societăți cu o nemiloasă capacitate de autodistrugere. Nu mai trăim într-o lume reală, ci într-o rezervație a realității. E ca și cum politicienii ar avea nevoie de dovada palpabilă că sunt stăpâni peste ceva. Altfel, fără noi, ar fi singuri – președinți, miniștri, parlamentari etc. – peste un popor imaginar, ca la spitalele de profil.
Președintele țării, când se adresează mulțimii, vorbește doar în interesul său personal. La fel și primul-ministru. De caracudele parlamentare sau cele de partid nu mai vorbesc. Egoismul a devenit ceva complet anticreștinesc. Prea puțin i-a păsat lui Ion Iliescu de comunism, de democrație sau de vreun partid. Sau lui Traian Băsescu. Ca să nu mai zic de cel mai nereușit exemplu al nimicului din concretețea lor goală, nereușitul prim-ministru Ponta.
Tot ne iluzionăm că acest ciudat coșmar se va termina la următoarele alegeri. Tot avem impresia că numai unii dintre noi sunt conștienți de ceea ce ni se întâmplă, iar ceilalți, dacă nu sunt politicieni – adică un rău calificat , ori dorm ori sunt săraci cu duhul. Mulțimea nu doarme, e doar sedată de clasa politică. În astfel de situații, omul simplu nu mai doarme în propriul său somn. În locul său doarme și sforăie câte un dinozaur bolșevic. Sau pui de dinozaur pe post de premier cu perspective de clocire prezidențială, cu voia și cu zilele noastre din ce în ce mai puține…