Corneliu Vadim Tudor, cândva un politician de vrerea căruia au depins (vreo) două guverne, a ajuns să fie chemat pe la televiziuni pentru a anima câte o emisiune mondenă, luându-se la înjurături cu vreun exemplar precum Oana Zăvoranu.
Miron Cosma, cândva un lider sindical în fața căruia tremurau guverne, care a și răsturnat unul și era pe punctul de a-l face și pe al doilea să sucombe, citește acum poezii pe la posturile de nișă, sorbit din ochi de consoartă (în platou), și ce câțiva nostalgici (în fața micilor ecrane).
Deocamdată, Elena Udrea, în virtutea celor șase procente pe care partidul său le-a scos la europarlamentare, apare în prime-time, la televiziunile de știri și chiar este băgată în seamă – bineînțeles la ordinele lui Victor Ponta și Traian Băsescu – chiar de posturile publice de radio și tv. Numai că, după ce vremea îi va trece, și-și va fi terminat misiunea pe care a primit-o de la aceleași două personaje, o vom vedea cam tot acolo unde se mai răsfață din când în când Vadim și Cosma. Cu mici deosebiri însă: liderul (?) PRM este un om cult și cu verb chiar și atunci când jignește, iar fostul ortac-șef este înduioșetor prin seriozitatea cu care-și debitează inepțiile.
Elena Udrea, însă, altceva decât să-și ridice poalele în cap nu este capabilă. Or, televiziunile de profil au suficient material la acest capitol, pițipoance mult mai tinere și mai arătoase decât trecuta șefă a măicuțelor președintelui. Drept pentru care, Lenuței ot Pleșcoi nu i se va rezerva decât un spațiu alături de mama Oanei Zăvoranu, la vreo ședință de spiritism, invocând fantoma mamei Monicăi Gabor.
Punem pariu?