Liderii grupurilor parlamentare ale Alianței Creștin–Liberale din Camera Deputaților și Senat au înaintat o scrisoare ambasadelor statelor
Uniunii Europene și ambasadei SUA prin care aceștia denunță „intenția abuzivă și nedemocratică a Guvernului Ponta de a legaliza pentru o scurtă perioadă migrația politică a aleșilor locali”, anunță pe blogul său deputatul PNL de Buzău George Scutaru, lider al grupului liberal din camera inferioară a Parlamentului.
„Consider că, astfel, Ponta și PSD pregătesc fraudarea alegerilor prezidențiale și pun în pericol imaginea externă a României ca stat democratic, în care șansele sunt egale între competitori. Am subliniat faptul că, prin înregimentarea politică a aleșilor locali ai opoziției în PSD și sateliții săi, se creează în mod deliberat premisele pentru fraudarea alegerilor prezidențiale din noiembrie. Asupra primarilor și consilierilor PNL și PDL se fac presiuni din partea PSD pentru a trece în barca puterii după intrarea în vigoare a ordonanței de urgență ce va consfinți migrația politică. Aceste presiuni vor fi dublate de alocări de fonduri în luna septembrie, pentru a accentua migrația politică. Am amintit partenerilor europeni și americani că, urmărind același obiectiv al fraudării alegerilor, Guvernul PSD, al cărui premier este și candidat, a emis o altă ordonanță de urgentă prin care modifică, înaintea campaniei electorale, o lege organică, pentru a încuraja turismul electoral și votul multiplu. Sunt convins că preocuparea constantă a Guvernului SUA și a Uniunii Europene pentru întărirea statului de drept în România și respectarea valorilor democratice, inclusiv prin garantarea unor alegeri libere, va putea contribui și de această dată la împiedicarea unui comportament abuziv deosebit de grav al PSD, ce va deschide calea fraudării alegerilor prezidențiale din noiembrie”, afirmă deputatul PNL de Buzău George Scutaru.
Conform acestuia, o scrisoare similară a fost transmisă, de către parlamentarii membri ai Grupului Pro-America, conducerii Grupului de prietenie cu România, „Romanian Caucus”, din Congresul Statelor Unite ale Americii. „În documentul adresat celor doi co-președinți, domnul Michael Turner și doamna Loretta Sanchez, am informat pe reprezentanții Congresului SUA despre acțiunile abuzive și fără precedent ale alianței guvernamentale conduse de PSD în scopul fraudării alegerilor prezidențiale”, mai spune Scutaru.