Președintele interimar al organizației județene a Partidului Democrat Liberal, Raul Florescu, și-a dat demisia din funcție în această dimineață, păstrându-și, însă, funcțile de prim-vicepreședinte al
organizației județene, respectiv de președinte al organizației municipale Râmnicu Sărat. În textul demisiei, trimis prin fax conducerii centrale, el invocă motive personale, însă adevăratul motiv pare a fi eșecul închegării, la nivelul județului Buzău, a Alianței Creștin Liberale și pe plan politic, fapt care ar fi trebuit să se materializeze prin crearea unei majorități PDL-PNL la nivelul Consiliului Județean.
Raul Florescu a fost numit președinte interimar al organizației județene a Partidului Democratc Liberal, de către Biroul Permanent Național, după demisia din toate funcțiile deținute în partid de către deputatul Cezar Preda.
Fostul președinte al organizației județene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a declarat pentru OPINIA că exclude o revenire a sa pe funcția de lider PDL Buzău. El și-a manifestat încrederea că organizația va găsi resursele necesare pentru a desemna un nou lider județean: „În mijlocul oricăror bătălii, oamenii mai și clachează. Eu l-am susținut pe Raul Florescu și sunt convins că organizația are resurse să depășeacă faza aceasta, și să intrăm în bătălia electorală așa cum trebuie, cum ne-am propus, să câștigăm. Sub nicio formă nu voi reveni în fruntea organizației, pentru că am responsabilități în campania electorală de la centru, deja sunt cu domnul Iohannis peste tot. Dar acolo, la Buzău, va fi o echipă bună, sunt oameni, vor propune pe unul dintre ei”, ne-a declarat deputatul Cezar Preda.
Amănunte, în ediția de mâine a cotidianului OPINIA.