AECTS „Buzău Sportiv”, alături de Asociația Județeană de Fotbal Buzău, organizează prima ediției a „Hailaif Cup“ la minifotbal, competiție destinată amatorilor. Întrecerea va avea loc în perioada 7 septembrie – 5 octombrie pe Arena Hailaif, cel mai nou și modern teren din județ. În cadrul competiției pot participa jucătorii care evoluează în
campionatele republicane de copii și juniori, în ligiile de futsal din țară, precum și în eșaloanele județene de fotbal. Nu au drept de joc fotbaliștii din primele trei ligi de fotbal organizate de către Federația Română de Fotbal. Meciurile se dispută în fiecare duminică dimineață (2 reprize x 25 de minute). Numărul de total de jucători este de șase (un portar + 5 jucători de câmp). Premiile constau în diplome, cupe și echipament sportiv.