Circulația rutieră pe Drumul Național 10, care leagă Buzăul de Brașov, nu va fi reluată curând. Alunecarea de teren de la Siriu
pare de nestăvilit. Munca, din ultimele trei zile, de la km 81, a drumarilor, s-a năruit luni noapte după ce o nouă bucată din versant s-a desprins și a adus pe drumul național o cantitate impresionantă de pământ și rocă, amestecate cu arbori. Dacă în trei zile au căzut de pe versant circa 20.000 de metri cubi, luni noapte, în numai câteva minute, cantitatea de materiale ajunsă pe șosea s-a dublat.
Potrivit prefectului județului Buzău, Maria Buleandră, terasamentul s-a destabilizat pe 5 hectare de teren, întreaga zonă fiind în pericol de surpare, inclusiv drumul național. ,,Situația la Siriu este destul de gravă, pentru că terenul s-a destabilizat pe o suprafață de 5 hectare. Vârful versantului s-a îmbibat cu apă și practic, acum, pică tot muntele”, a declarat Maria Buleandră, prefectul județului Buzău, care a supravegheat zilnic lucrările la Siriu.
De la reactivarea alunecării de teren, mai mulți specialiști s-au perindat pe la Siriu, însă măsurile luate nu par să fie suficiente pentru oprirea prăbușirii versantului.
Stabilizarea terenului ar putea implica cheltuirea unor sume imense. Pentru zona Siriu există, încă din 2010, un studiu tehnic pentru terasarea și copertarea versantului, efectuat de CNADR și DARP București. În regim de urgență, proiectul ar putea fi supus atenției Guvernului chiar în ședința din această săptămână pentru alocarea sumelor necesare lucrărilor de intervenție. Finanțarea ar putea veni ori din fondurile Ministerului Transporturilor ori din fondul de rezervă al Executivului.
Pentru aprovizionarea pensiunilor și a locuințelor din Gura Siriului, o soluție, pentru ocolirea zonei cu probleme din zona Barajului de la Siriu, ar fi devierea circulației pe un drum forestier, pe Valea Cașocii. Însă nici acolo terenul nu prezintă siguranță pentru circulație, deoarece în ultimii 2-3 ani, în lungul Văii Cașocii au apărut mai multe rupturi din versant, iar drumul forestier este acoperit de piatra desprinsă în câteva locuri.
Probleme sunt și în zona Viaductului Stânca Tehereu. Pe versant se văd urmele unei alunecări de teren destul de serioase. Practic, tot muntele a alunecat spre și în lac. Deși în zonă se produceau alunecări de teren periodic, acum, o parte importantă din versant riscă să o ia la vale. Și pentru acest tronson a fost elaborat un proiect, dar până acum nu s-au găsit bani pentru intervenție.
Ploile anunțate pentru perioada următoare ar putea fi dezastuoase, în pofida eforturilor de stabilizare a zonei.