Legea privind ziua liberă pentru părinți acordată odată cu începerea noului an școlar ar putea intra în vigoare astfel încât „să prindă“ și 15 septembrie 2014. Cel puțin așa trage nădejde autorul acestei
propuneri legislative, senatorul UNPR de Buzău Constantin Popa, care spune că, pe 15 septembrie, părinții ar putea să își însoțească copiii la școală, fără a mai fi nevoiți să își ia liber sau concediu.
Conform acestuia, printre prioritățile legislative ale noii sesiuni parlamentare care a început luni, aleșii au de hotărât dacă mai stabilesc încă o zi liberă, pe lângă cele 12 deja oficiale, pentru români.
Este vorba despre prima zi a anului școlar, care ar putea deveni liberă, însă doar pentru părinții angajați în sistemul bugetar ori privat, astfel încât aceștia să poată să meargă alături de copiii lor la școală.
Conform proiectului, care a primit avize pozitive atât de la Guvern, cât și de la Comisiile de educație și muncă ale Parlamentului, angajatorii vor fi obligați să le dea liber părinților care au copii la școală, începând cu grădinița și terminând cu clasa a XII-a, în prima zi a anului școlar, pentru ca aceștia să poată participa la deschiderea anului școlar. Legea mai spune că această zi liberă va fi recuperată la o dată care se stabilește de comun acord între angajat și angajator și nu va fi plătită.
„Cred că toți părinții ar trebui să fie liberi în această zi, pentru ca să fie lângă copiii lor. Dacă încă nu le putem da mai mulți bani pentru alocații copiilor, atunci, ca o mică recompensă, să dea liber părinților în această zi“, spune senatorul UNPR de Buzău Constantin Popa.