Performanță deosebită pentru gimnaștii buzoieni Robert și Gabriel Burtanete. Aceștia au fost convocați în premieră la lotul național de juniori.
Cei doi vor fi însoțiți de antrenorul lor, profesorul Dragoș Bârzu care a fost numit în funcția de antrenor în cadrul colectivului tehnic al Centrului Național Olimpic de la Bistrița.
Rezultatele foarte bune obținute de cei doi sportivi de la CSS Buzău Gabriel și Robert Burtanete, i-au determinat pe reprezentanții Federației Române de Gimnastică să-i coopteze la lotul național de juniori al României. Mai mult, faptul că în ultimii ani rezultatele obținute de juniorii români nu au fost pe măsura așteptărilor a dus și la modificări în componența colectivului tehnic ce pregătește acești sportivi. Astfel, ne aflăm în fața unei alte premiere, în sensul că profesorul Dragoș Bârzu a fost numit în funcția de antrenor în cadrul colectivului tehnic al Centrului Național Olimpic de pregătire al juniorilor de la Bistrița. Astfel, după 12 ani, când echipa de juniori a României cucerea locul șase la Campionatul European de la Patras din Grecia cu doi gimnaști buzoieni în componență, și aici îi amintim pe Iulian Răduțu Ion și Adrian Ionescu, ambii pregătiți la CSS Buzău de același Dragoș Bârzu, cel din urmă cucerind și titlul de campion european la sol, vine rândul fraților Burtanete să continuie tradiția. Dacă în această direcție, a gimnaștilor promovați la lot, se continuă o istorie, în ceea ce privește banca tehnică, profesorul Dragoș Bârzu i se recunosc, în sfârșit, meritele, fiind primul cu specialitate gimnastică care este numit în funcția de antrenor la un lot național al României. Este un exemplu de urmat și poate, în anii următori, și alți profesori valoroși de la CSS Buzău vor fi cooptați în colectivul tehnic al loturilor naționale ale României. Plecarea celor trei la lotul național de juniori este o performanță deosebită și merită toate aprecierile, în condițiile în care promovarea la loturi se face foarte greu.