Eveniment impresionant organizat ieri la Buzău de către Colegiul Hasdeu, alături de Comitetul de la Washington pentru
Drepturile Omului în Coreea de Nord. La inițiativa profesorului Elena Năstăsoiu a venit special în România din America, singurul nord coreean născut într-un lagăr politic care a reușit să evadeze. Shin Dong-hyunk a fost adus la Buzău de către Greg Scărlătoiu, buzoianul care conduce la Washington Comitetul pentru Drepturile Omului în Coreea de Nord, la eveniment participând și jurnalistul Adelin Petrișor.
Elevii colegiului buzoian au avut ocazia să vorbească cu omul care a stat alături de George Bush și Hillary Clinton, cel care este vânat de cele mai mari televiziuni din lume și care susține prelegeri în toată lumea despre întâmplările absolut extraordinare din viața sa. În prima parte a zilei dizidentul a fost la colegiul buzoian, iar după-amiază a reușit să umple la maxim sala Consiliului Județean.
„Am văzut copii omorâți în bătaie“
„Eu m-am născut în lagăr pentru că în Coreea de Nord când sunt pedepsiți oamenii sunt trimise în lagăr rudele de până la a treia generație. Timp de 24 de ani, tot ceea ce am știut a fost lagărul. Am crezut că lagărul era lumea și lagărul a fost lumea mea. De îndată ce m-am născut și am deschis ochii, tot ceea ce am văzut au fost prizonieri în zeghe și gardieni cu puști. Nu am știut și nu am învățat altceva timp de 24 de ani. Am văzut copii și oameni omorâți în bătaie, am văzut execuții publice. Știam că suntem pedepsiți, dar acceptam ca pe o realitate inevitabilă; nu credeam că există o alternativă. Acum realizez că suntem toți aceeași națiune și nu înțeleg de ce unii dintre noi au arme și îi pedepsesc pe ceilalți. De ce noi trebuie să muncim tot timpul, să fim omorâți în bătaie”, a declarat Shin Dong-hyunk.
Lagărul 14 este un lagăr de muncă de mari dimensiuni, care include mai multe „sate”, dar și uzine, ferme și mine. Potrivit Comitetului pentru Drepturile Omului în Coreea de Nord, în jur de 200.000 de persoane sunt închise în lagărele din Coreea de Nord. Tatăl și bunicul lui Shin au fost trimiși în lagăr după ce doi dintre unchii săi au fugit în Coreea de Sud. Shin și-a petrecut toată viața în detenție din cauza sistemului nord-coreean de „culpabilitate prin asociere”, care pedepsește trei generații ale aceleiași familii, dacă un membru este găsit vinovat.
A evadat crezând că va găsi un pui fiert dincolo de gard
Când paznicii nu se aflau în apropiere, a încercat să evadeze alături de un alt deținut, Park. Acesta din urmă însă a fost electrocutat în gardul electric. Shin a folosit trupul prietenului său ca pe un scut, dar a suferit arsuri grave când picioarele i-au atins firele. A reușit totuși să scape, a avut norocul să găsească uniforma unui militar într-un hambar din apropiere și, dându-se drept soldat, a trecut granița. În cele din urmă, a ajuns în Coreea de Sud.
„Mulți spun că am fost extrem de curajos că am fugit din lagăr. Marea mea șansă a fost că am întâlnit un om care trăise în afară și care a început să îmi povestească despre lumea de afară. Am decis să fug din lagăr din curiozitatea pentru mâncare. Un deținut mi-a spus că dacă reușesc să trec de gardul electric de sârmă ghimpată, chiar în față, acolo, o să găsesc un pui fiert. Am evadat pe 2 ianuarie 2005. Nu îmi păsa că voi putea fi prins și executat, voiam dacă tot voi muri, să o fac sătul. Nu am găsit puiul fiert când am ieșit din lagăr. Mai târziu am înțeles că omul care mi-a povestit a făcut-o să mă convingă ca să fugim din lagăr. Dacă găseam puiul fiert îmi doream să îl mănânc și să rămân acolo”, a mai povestit Shin Dong-hyunk.
Nord-coreeanul a mai povestit o parte dintre torturile la care erau supuși, spunând că încă are dificultăți de a se adapta la lumea liberă. În ciuda chinurilor pe care le-a suferit, i-ar plăcea să se întoarcă în zona Lagărului 14, pentru că îi e dor de apele curgătoare și minerale, aerul curat și cerul albastru. Spune că nu îi place să apară în public și la televizor, dar știe că aceasta este menirea sa și trebuie să schimbe ceva în lume.
A contribuit la execuția mamei și fratelui său
Cea mai șocantă declarație făcută ieri de Shin Dong-hyunk la Buzău a fost cea legată de mama sa. Shin a fost conceput în urma unei recompense primite de doi deținuți oarecare: dreptul de a dormi împreună câteva nopți pe an. Când avea 13 ani, Shin a aflat că mama sa plănuia să evadeze din lagăr. Le-a povestit totul gardienilor, iar ulterior a asistat la execuția mamei și a fratelui său. Atunci, credea că a procedat corect și că meritau să moară.
„Până acum doi ani exista cineva pe care îl uram profund. Nu era vorba despre vreun gardian care m-a torturat sau liderul Kim Jong-un, ci era cea care m-a adus pe lume, mama mea. Motivul principal era pentru că m-a născut și din cauza asta am trăit în lagăr.
M-am născut într-un iad pe pământ! O uram pentru că m-a bătut crunt. Eram mai speriat de bătaia pe care o încasam de la mama decât de bătaia de la gardieni. Cât timp am trăit în lagăr nu am avut sentimentul că mama mă iubește. Nici eu nu am simțit că o iubesc pentru că m-a adus pe lume. Prizonierilor li se permite să aibă o relație sexuală din care să se nască copii, dar nu se comportă ca o familie. În lagăr nu aveam sentimente față de mama și fratele meu. Le spuneam <mamă> și <tată> , dar pentru mine erau doar niște deținuți ca toți ceilalți. Dacă mama și tata greșeau eu am fost învățat să îi spun gardianului, care îi pedepsea. Simțeam că era de datoria mea să raportez chiar mai des despre ei decât despre ceilalți. Acum înțeleg că trebuie să fiu recunoscător mamei mele pentru că m-a adus pe lume. Altfel nu puteam fi astăzi aici în fața dumneavoastră”, a declarat fostul deținut.
Întrebat din public ce i-ar spune dictatorului din cauza căruia milioane de oameni trăiesc încă într-un adevărat iad pe pământ, Shin a reușit să stârnească aplauze cu răspunsul său.
„Dictatorul Kim Jong-un este de vârsta mea. M-am gândit mult la el. El se crede rege și crede că poate face orice. Dacă l-aș vedea față în față aș vrea să îi spun: <Nu ești un om liber! Habar nu ai ce înseamnă libertatea!>. I-aș povesti eu și l-aș învăța eu ce înseamnă libertatea. <Libertatea este un component fundamental al ADN-ul uman, dar regimul tău l-a suprimat!> Ca suveran absolut, lumea crede că el face tot ce dorește, dar eu cred că lui îi e frică și trăiește sub presiunea că cineva îl va asasina, că va izbucni o revoltă. Lumea mi-a spus că Kim Jong-un a studiat în Elveția. Eu spun că a învățat prost ceea ce a învățat acolo!”, a mai spus Shin Dong-hyunk.
Fostul deținut rămâne și astăzi la Buzău pentru a se întâlni cu autoritățile locale și a vizita județul.