Judecătorul sindic Mihail Stănescu a fost desemnat președinte al Biroului Electoral Județean pentru alegerile prezidențiale
din data de 2 noiembrie. Magistratul activează la Tribunalul Buzău, în cadrul Secției II Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal. El va fi secondat de judecătorul Daniela Ridichie, președintele Secției I Civilă în cadrul aceleiași
instanțe.
Cei doi nu sunt la prima experiență electorală, fiind desemnați de mai multe ori în funcții importante ale Biroului Electoral Județean Buzău.
Al treilea magistrat care completează echipa BEJ este judecătorul Ioana Ghiuru, în calitate de membru, colega magistratului Mihail Stănescu la Secția II Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.
Biroul Electoral Județean Buzău își va desfășura activitatea în biroul nr. 40 din sediul Consiliului Județean Buzău. Potrivit unui ordin al prefectului județului, tot în clădirea Consiliului Județean, la camera 20, parter, corp D, își va avea sediul stația de prelucrare a datelor centralizate la alegerile pentru președintele României din anul 2014.