Publicăm, astăzi, un nou interviu din seria ,,Femei de succes”, proiect al Organizației Județene de Femei a Partidului Democrat
Liberal la care OPINIA este partener media. Conform liderului femeilor democrat-liberale buzoiene, consilierul județean Emilia Babiuc, organizația pe care o conduce are în derulare trei proiecte care vizează condiția femeii în societate, respectul de sine și respectul pentru semeni. ,,Proiectul de față, <Femei de succes>“, aduce în prim-plan femeia antreprenor din județul nostru, care a reușit să înlăture mentalități, obiceiuri, să lupte pentru independența financiară. Consider oportună părerea femeilor de succes despre situația micilor întreprinzători în comunitatea noastră și la nivel național. Prin promovarea poveștilor de succes vom reuși să inspirăm cât mai multor femei încrederea în forțele proprii, să insuflăm curajul de a fi propriul stăpân. O brutărie, o patiserie, o pensiune, un atelier de croitorie sau de înfrumusețare, iată câteva dintre afacerile pe care femeile le pot desfășura cu succes atât în mediul urban că și în mediul rural”, spune Emilia Babiuc.
Interviul de astăzi o are în prim-plan pe Elena Iosif, administrator Prodcom Croitoria și Casa cu zestre.
Care a fost momentul în care ați decis să intrați în afaceri și de ce ați ales acest profil?
Elena Iosif: Sunt buzoiancă, din ținutul Berca, unde m-am născut în anul 1951. Îmi amintesc cu nostalgie de momentul înființării Cooperativei ,,Arta Buzăului”. M-am angajat în cooperativă de la înființarea ei, în anul 1971. Mi-a plăcut croitoria. Mă definea. Timpul a trecut, am devenit, după părerea mea, un bun profesionist. Confecțiile de interior m-au atras cel mai mult. În 1997, am hotărât să deschid propria afacere, bineînțeles, din motive financiare. Doream independența financiară, doream, ca prin eforturile mele de zi cu zi, să văd și să simt că se schimbă ceva în viața mea. Copii mei creșteau, necesitățile erau mai mari. Trebuia să asigur viitorul copiilor mei.
Cum vedeți, acum, momentele de debut al afacerii și ce greutăți ați întâmpinat?
E.I.: Debutul a fost timid. Aveam o singură angajată, cu care realizam operația de croire, apoi confecționam produsele. Țesăturile, materia primă de bază, le aprovizionăm din ce în ce mai greu, pentru că țesătoriile din România se închideau, una câte una. În prezent, în țară, nu mai există nicio fabrică de țesături de bumbac pentru lenjerii.
Nu a fost ușor. Uneori am întâmpinat greutăți doar pentru că sunt femeie, au fost momente de deznădejde, dar am depășit cu bine obstacolele, pentru că familia m-a încurajat de fiecare data. Luptam pentru copii mei.
A urmat o perioadă de dezvoltare…
Firma Prodcom Croitoria s-a dezvoltat în timp, ca urmare a cerințelor pieței, întrucât comenzile au fost din ce în ce mai multe. Pentru a putea vinde produsele la prețuri competitive, am deschis propriul magazin ,,Casa cu zestre”. Doar că impozitele, taxele, au crescut continuu, încasările se derulau tot mai anevoios. Pentru datorii restante la plata impozitului, Finanțele aplică amenzi.
Nu am găsit sprijin în autoritățile locale, dimpotrivă, spitalele de la care am avut comenzi aveau datorii mari către firma noastră, pentru perioade mari de timp, ceea ce îngreuna desfășurarea în continuare a activității firmei.
Cum ați supraviețuit crizei?
E.I.: Criza economică ne-a afectat pe toți, dar pe noi ne-a ajutat să ne reinventăm… Când comenzile pentru textile de interior au scăzut, am reorientat producția către îmbrăcăminte de protecție. Astfel, am mărit numărul de angajați și cifra de afaceri a crescut. Ocupam un segment al pieței unde încă mai era loc.
În anul 2012 am demarat o investiție pentru crearea condițiilor optime de lucru angajaților, iar în anul 2013 am demarat un nou proiect de producție, ,,Artizanatul”. Producem, acum, ie românească, bluze gen ie, ștergare, traistă artizanală, fote și poale.
Peste ceva vreme mă voi gândi la un nou proiect. Timpul este mai puternic decât noi. El ne arată calea.