Considerate evenimente, și receptate ca atare, ale programului expozițional propus de către Complexul Muzeal Arad,
expozițiile de artă contemporană, organizate de Muzeul de Artă, au făcut deja istorie atât prin continuitatea în timp, cât și printr-o riguroasă selecție asupra creației expuse.
Amintim aici câteva repere pentru arta românească: Ovidiu Maitec, Constantin Flondor, Traian Moldovan, Marin Gherasim, grupul Prolog, Roman Cotoșman, Onisim Colta, Ion Popescu Negreni.
Invitatul verii din acest an a fost artistul Gheorghe Ciobanu: pentru mine un nume din bibliografia de specialitate, asociat cu lucrările dominei-sale, iar pentru arădenii amatori de artă, un pictor venit de departe, cu vagi amintiri despre creația sa reprodusă cândva în revista ,,Arta“.
Sub titlul Armonii (inițial „Armonii de primăvară“, însă desfășurarea evenimentului depășea anotimpul), s-a
deschis în 29 mai, într-un spațiu generos, la Muzeul de Artă, expoziția care a reunit peste 80 de lucrări realizate în tehnica uleiului, în tempera, desene, colaj și ceracolor. Prezentarea expoziției,
respectiv un discurs punctual și pertinent, a fost făcută de către pictorul arădean Onisim Colta care, pe lângă scânteia creației artistice, stăpânește extrem de bine și verbul.
Seara vernisajului s-a înscris în tiparul evenimentelor care au în prim-plan un artist din afara Aradului: lume puțină, mai toți prieteni ai muzeului. Cei mai mulți dintre artiștii locului păstrează distanța (cel puțin la deschiderea expoziției), ei îi onorează doar pe confrații concitadini.
Opera lui Gheorghe Ciobanu, odată armonizată, a stat pe simeză aproape două luni, vreme în care a fost văzută de căutătorii de artă trăitori în oraș (care au venit special pentru expoziția temporară) sau de către călători prin zona Aradului. Și au fost mulți vizitatori, ceea ce infirmă opinia conform cărei vara este un sezon mort în muzeele din provincie. Personal, nu cred în vizitele organizate de școli, acțiune care contează, adesea, pentru calificativul profesorului.
„Am cunoscut un om deosebit“
Pictorul Gheorge Ciobanu a propus o selecție prin care a punctat etape din întreaga sa creație; de aici și nota retrospectivă suprapusă expoziției. „Așezarea“ (cuvântul a fost folosit de către fiica artistului, doamna Cristina Ciobanu, și îl voi reține, deoarece caut încă substitute pentru expresia „a panota“) lucrărilor, în spațiu, nu a fost tocmai simplă. Ne-am străduit să păstrăm o cronologie care să urmeze ascendent etapele arse de artist de-a lungul anilor, dar s-a impus armonizarea cromatică, chiar și jocul dimensiunilor. Extrem de implicat, cu o energie debordantă și molipsitoare, domnul Ciobanu și-a argumentat fiecare modificare adusă propunerilor mele. Astfel, am aflat povestea multor tablouri. Au fost așezate naturi moarte, peisaje citadine ori din natură, nuduri, lucrări nonfigurative, compoziții cu personaje sau cai, iar într-un decupaj (într-o singură sală), Planetele.
Critica de artă, consemnată pentru cei 50 de ani de creație, vorbește despre limbajul plastic care a exersat și interpretat clasicismul în expresia sa modernă, impresionismul, fovismul, față de care Gheorghe Ciobanu înregistrează atingeri de natură cromatică, face trimiteri la un suprarealism degajat de iraționalism. Accentul cade, mai întodeauna, pe înclinația spre culoare. Văzute însă într-un context rotund, pe simeză și nu în cataloage sau album, căutările, bucuriile, poate și angoasele, artistului sunt aduse la un numitor comun: echilibru. Întreaga operă înseamnă armonia dintre desen și culoare.
Expoziția de Pictură ,,Armonii Gheorghe Ciobanu“ rămâne o imagine în memoria vizitatorului, se transformă într-o filă din arhiva instituției muzeale, înseamnă o altă experiență profesională. Dincolo de toate acestea, de ecouri cu semnificații estetice, cei implicați în realizarea evenimentului păstrăm bucuria de a fi cunoscut un OM deosebit.
Adriana Pantazi (muzeograf la Muzeul de Artă Arad)