Teo, Vio și Costel vin la Buzău luna viitoare să își prezinte glumele ,,de vară”, adunate din întâmplări personale și nu numai, transformate în stilul propriu! Pe 9 septembrie, în After City, cei trei vor demonstra încă o dată de ce fac stand-up comedy de peste 15 ani și cum au contribuit la amploarea pe care a prins-o acest fenomen în România în ultimii ani.
Au început în 2003-2004 la Cafe Deko de la Teatrul Național București și, inițial, s-au făcut cunoscuți publicului drept Trupa Deko. Acum au clubul lor de comedie în București, Club 99, club ce a devenit promotor al tinerilor comedianți talentați.
În formula de scenă cu Teo și Costel, lui Vio îi place să se descrie drept un Daddy Caddy al trupei de stand-up. Face glume cinstite, îl inspiră pe Costel și este un barometru de umor pentru glumele colegilor săi. Dacă râde Vio, înseamnă că gluma e bună.
Claudiu Teohari, aka Teo, este unul dintre cei mai cunoscuți artiști de stand-up comedy din România. Cariera sa a început ca un hobby pe scena de la Cafe Deko, în 2004. Aici s-au născut prietenia cu Vio și Costel, glumele, show-urile și publicul de stand-up.
Costel este din Bacău, face stand-up comedy alături de colegii săi de la Club 99 și asta este pasiunea, provocarea și meseria lui.
Talentați, implicați în foarte multe proiecte, atât personale (cum ar fi Vio – ,,Show de Seară” la Comedy Central, Teo – Sector 7, și Costel cu ,,Ai noștri” sau ,,Starea Nației”), dar și în proiecte comune, cei trei, sau ,,Sfânta Treime a Stand-up-ului românesc”, cum au mai fost numiți de colegi, sunt mereu împreună, pe scenă, la club sau în viața personală și tot împreună vor veni și pe 9 septembrie, la Buzău, pentru un show care începe la ora 20.30.
Rezervările se fac la 0723.429.264, iar prețul biletului este 65 de lei; grupurile de minim șase persoane pot plăti doar 50 de lei.