Bucureștean investigat pentru o fraudă de peste 2.400.000 de lei

În urma administrării materialului probator administrat de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău – Serviciul de

Investigare a Fraudelor, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a dispus, la propunerea polițiștilor, continuarea urmăririi penale față de un bărbat în vârstă de 46 de ani, din București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Cel în cauză este bănuit că, în lunile ianuarie și februarie 2013, în calitate de administrator împuternicit al unei societăți comerciale din Buzău cu obiect principal de activitate „transport rutier de mărfuri”, ar fi efectuat achiziții de mărfuri în valoare de 8.476.304 lei, iar în luna aprilie 2013 ar fi efectuat șapte operațiuni de transport oțel beton în valoare totală de 369.600 de lei, fără a evidenția în totalitate veniturile obținute. În acest mod, s-ar fi sustras de la plata obligațiilor datorate bugetului general consolidat al statului cu suma totală de 2.476.852 de lei, reprezentând TVA și impozit pe profit.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău continuă cercetările și întreprind activități în vederea recuperării prejudiciului cauzat.