Două persoane cu arsuri grave pe 70 la sută din suprafața corpului, internate în secția A.T.I.-Arși și alte două rănite de explozie, aflate în prezent în secția Chirurgie plastică (una dintre ele la A.T.I.), acesta este bilanțul exploziei de marți noapte de la o gospodărie din Potoceni.
Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență, Adriana Bunilă, este vorba despre un tânăr de 26 de ani, care a suferit arsuri de gradul II-III la nivelul feței, gâtului, trunchiului, membrelor superioare, și se află internat în sectia A.T.I.-Arși, un alt bărbat în vârstă de 51 de ani, care a suferit arsuri de gradul II-III la nivelul membrelor inferioare, membrelor superioare, toracelui și feței, și se află internat în sectia A.T.I.-Arși – cei doi având arsuri pe aproximativ 70% din suprafata corpului – un bărbat de 70 de ani, care a suferit un politraumatism minor în urma exploziei, arsuri de gradul II la genunchi bilateral și se află internat în secția Chirurgie plastică, și o femeie în vârstă de 43 de ani, care a suferit policontuzii prin explozie, multiple plăgi faciale, torace posterior cu corp străin (sticla), care internată in secția A.T.I.-Chirurgie Plastică.
Reamintim că o explozie puternică s-a produs, marți seară, în jurul orei 22.00, într-o locuință din Potoceni, produsă de o butelie de aragaz. Conform Biroului de Presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, explozia s-a produs în urma acumulării de gaze în bucătăria locuinței.