Cezar Preda: „Domnule Ciorbea, care ordonanță din lumea aceasta poate lua de la PDL mandatele atribuite de judecători?“

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, este cel mai sinistru personaj al României actuale, pentru că este o „măciucă a micului Iliescu”,
 a declarat ­li­derul organizației județene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda. El și-a argumentat această afirmație, ieri, pe parcursul unei conferințe de presă, prin aceea că, din postura pe care o are, Ciorbea refuză să atace la Curtea Constituțională atât ordonanța de urgență care modifică Legea Educației Naționale, cât și pe cea care permite traseismul politic al aleșilor locali.
„Victor Ciorbea este, din punctul meu de vedere, cel mai sinistru personaj pe care îl are România la ora actuală. Nici nu știu dacă să-i spun om. Victor Ciorbea a fost dus de viață într-o zonă în care nici el, nici părinții lui, nu credeau vreodată, aceea de a fi măciuca micului Iliescu. Dacă, în 1990, minerii erau măciucile lui Iliescu, acum noile măciuci ale micului Iliescu se numesc ba Victor Ciorbea, ba Laura Georgescu, de la Consiliul Național al Audiovizualului, ba Tudorel Andrei, de la Statistică. Acestea sunt, eufemistic vorbind, măciucile micului Iliescu. De ce cred eu că Victor Ciorbea este cel mai sinistru personaj al României? Pentru că acest om, în afară de veleitățile de a fi în față și frustrările de altă natură, a fost promovat de corifeii democrației, de Coposu, Rațiu, și mai apoi de Emil Constantinescu. Ce a ajuns acest sinistru personaj care plângea pe holurile Parlamentului, când a fost respins la Autoritatea de Supraveghere Financiară, că el are datorii? El a făcut datorii cu familia și trebuie să-i plătim noi datoriile. Și acum își plătește datoriile făcând ce este mai rău pentru țara lui, ce este mai rău pentru țara noastră. L-ați auzit, că el nu are de ce să atace Legea Educației, că nu s-a întâmplat nimic! Este o figură josnică a României, și eu vreau ca acest mesaj să-i ajungă acestui ­si­nistru personaj la ureche”, a spus Cezar Preda.
     
,,Noi am avut 24 la sută, vot politic, iar acum avem 0,3 la sută“
     
Acesta a mai afirmat că derapajul de la democrație reprezentat de emiterea ordonanței traseismului politic este cu atât mai grav cu cât schimbă total rezultatele alegerilor locale din 10 iunie 2012, consfințite prin semnăturile judecătorilor care au făcut parte din Biroul Electoral Județean, permițând dispariția sau apariția, în deliberativele locale, a unor formațiuni politice. „Și am să-l întreb o chestie pe acest ­si­nsitru personaj: eu am primit, în 2012, sub semnătura a doi judecători, mandatele partidului meu. Și mandatele partidului meu și ale celorlalte partide pe număr de voturi, spuneau că Partidul Democrat Liberal are 24,3 la sută și-i revin opt mandate la Consiliul Județean. Și, pe acestă logică, și restul mandatelor politice la nivelul fiecărui consiliu local. Domnule sinistru avocat al primului ministru Ponta, care ordonanță din lumea aceasta îmi poate lua mie mandatele atribuite de judecători? Păi înseamnă că dumneavoatră considerați că Ponta poate da o ordonanță care să ia casele și să spună că aceste case se pot duce în 45 de zile la cine le vrea. Pe românii obișnuiți ar trebui să-i sperie asemenea chestiuni. Eu le-am văzut putirința; nu au mamă, nu au tată. Vor da ordonanțe în care vor pune între paranteze și Codul Penal, vor zice că în 45 de zile iese cine vrea din pușcărie. Cine nu vrea, rămâne; după 45 de zile, cine a rămas, a rămas, cine nu a rămas, este bun plecat. Aceștia sunt Victor Ponta și Victor Ciorbea! Două personaje ­si­nistre ale României după 25 de ani de la Revoluție. Repet, acestea sunt mandate care ni s-au dat. Dacă dumneavoastră considerați că este normal, să plece cine vrea! Și de la noi, de la PDL, nu știu dacă mai este cineva de plecat, că nu spun. Cred că o să rămânem cu unul-doi primari. Care este ­pro­blema mea? Noi am avut 24 la sută, vot politic, iar acum avem 0,3 la sută. Aceasta este democrația în România? Domnilor, printr-o ordonanță apar reprezentări de partide și dispar partide? Doamne-ferește!, am ajuns rău de tot. Și văd întrecerea aceasta socialistă la neica-nimeni aceștia care au ajuns mari în județ și care sunt bucuroși că iau primari și că se umflă. Are dreptate Ponta despre Marea Unire pe care vrea să o facă. El nu poate face decât marea unire a pușcăriabililor. Aceasta este revolta mea și nu am nicio reținere să fac aceste demersuri și în afara spațiului românesc. Căci văd că toată lumea tratează la <și altele>, inclusiv o parte din mass-media, această paranteză a democrației. În 2014 am urlat la toate cancelariile. Cred că-i convine și domnului Băsescu, căci altfel se lega cu lanțuri de Curtea Constituțională, de Avocatul Poporului, ca să apere democrația în țara în care este președinte”, a mai afirmat ­li­derul democral-liberal buzoian, deputatul Cezar Preda.