Prin puhoiul de candidați înscriși pe ultima sută de metri la funcția supremă în stat, această demnitate alunecă în
derizoriu.
De exemplu, nici dacă Ungaria ar avea capitala la București musiu Kelemen nu va putea fi niciodată președintele României.
În aceeași situație e și doamna Monica Macovei, căreia mai bine i s-ar potrivi funcția de președinte de bloc. Unii spun că ar avea un ,,dosar breton”.
Despre Vadim Tudor, nu mai e nimic de zis, el va câștiga sigur alegerile, însă, ca de obicei, ceilalți candidați îi vor fura jucăriile.
La rândul său, Teodor Meleșcanu simulează cu prefăcută naivitate tripla sa feciorie aperistă, liberală și internațional-secretă. Numai el și dumnealui știe de ce candidează, fiind unul dintre politicienii care, atunci când trebuie să răspundă la o întrebare, dă senzația că astupă telefonul cu palma pentru un mic răgaz în care să i se dea măcar prin semne răspunsul potrivit. Curată diplomație, mai ales că domnia-sa e singurul politician care nu poate fi ,,ofițer acoperit“, din cauza urechilor.
Rolul Elenei Udrea în această competiție e unul care ține de munca de jos; actualul președinte a trimis-o pur și simplu la produs voturi.
Călin Popescu Tăriceanu și Viorel Cataramă, doi foști liberali, sunt doar două picioare de rezervă ale fotoliului de la Cotroceni, în situația în care Băsescu va da cu el de pământ, încercând, în ciuda lui Ponta, să dea mobilierul la casare în ultima clipă.
Ioan Ghișe e singurul candidat care-și respectă plăcerea mersului pe jos în jurul Palatului Cotroceni. Urmează ultima tură, apoi își va muta plimbările de după amiază în jurul Moșiei de la Nana.
Pentru Remus Cernea, calificarea în meseria de candidat la președinție se află doar la început, mai e mult până când va egala recordul lui Vadim.
În fine, cel mai periculos dintre toți, adevăratul adversar al lui Ponta și Iohannis nu poate fi altul decât Dan Diaconescu al poporului. El are un atu fabulos. Poate dirija majoritatea voturilor, prin telepatie, pe urmele Elodiei…