Delincvența juvenilă, primul subiect abordat în cadrul Săptămânii prevenirii criminalității

Începând de luni, timp de o săptămână, polițiștii buzoieni vor intensifica activitățile de sensibilizare a populației cu privire la importanța

adoptării unei conduite antivictimale și antiinfracționale, precum și a implicării în activități cu caracter preventiv.

Toate aceste activități, menite să consolideze parteneriatul poliție-cetățean, se deru­lează în cadrul “Săptămânii prevenirii criminalității”, campanie derulată la nivel național de Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității. Ieri, la Centrul de Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, a avut loc lansarea, în plan local, a acestui program. Ediția din acest an, a noua de la inițierea proiectului, se va desfășura în perioada 29 septembrie–3 octombrie, iar în cadrul programului vor fi implicați polițiști din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, dar și polițiști din structurile de ordine publică, proximitate și poliție rutieră. De ieri și până vineri se vor desfășura activități structurate pe mai multe domenii, fiecare zi având o altă temă, săptămâna debutând cu prevenirea delincvenței juvenile, prevenirea victimizării minorilor, prevenirea infracțiunilor de furt, prevenirea criminalității stradale, ultima zi fiind dedicată siguranței rutiere.

„Săptămâna prevenirii criminalității” a fost inițiată la nivel național de Inspectoratul General al Poliției Române, pentru prima dată în anul 2005, în scopul sensibilizării ­po­pulației cu privire la importanța prevenirii criminalității, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție și consecințele asociate comiterii de infracțiuni.

În derularea acțiunilor stabilite vor fi cooptați parteneri din diverse domenii: autorități locale, unități de învățământ, societăți comerciale, organizații neguvernamentale, instituții guvernamentale și mass-media.

Astfel, în cadrul meselor rotunde și întâlnirilor organizate vor fi discutate aspecte privind siguranța rutieră, prevenirea implicării minorilor în situații de risc, măsurile de protecție ce trebuie adoptate pentru prevenirea infracțiunilor de furt, pericolul pe care îl reprezintă consumul de droguri și traficul de persoane.

Polițiștii se vor întâlni cu elevi, părinți, cadre didactice, persoane în vârstă și administratori de societăți.

Vor fi distribuite materiale preventive în spații publice, vor fi organizate concursuri tematice, proiecții în spațiul public, precum și o caravană a siguranței rutiere.