Incursiune în istoria celui mai vechi conac din județ, alături de istorici, scriitori și artiști de muzică populară

Într-un secol dominat de tehnologie și rețele de socializare, Gheorghe Petcu le propune buzoienilor o

întoarcere în timp, pe firul istoriei celui mai vechi conac din județ și a uneia dintre cele mai importante familii boierești din țara Românească.

Este vorba despre Conacul de la Cândești, acolo unde săptămâna viitoare, pe 9 octombrie, buzoienii pot poposi preț de câteva ore, cu ocazia lansării volumului „Conacul de la Cândești din Țara Buzăului – Mit și realitate” pentru a vizita pivnița, ­ca­mera unde a locuit pictorul Nicolae Grigorescu sau savantul Henri Coandă, Vlahuță, Caragiale, o expoziție de pictură și țesături tradiționale. Pe tot parcursul vizitei, cei prezenți vor fi ghidați de istorici și de actualii proprietari ai conacului (Dana și Ovidiu Andrei), iar la final vor avea parte de o petrecere românească, în cadrul căreia vor evolua cunoscuți artiști populari.

Construit în secolul al XVI-lea, conacul de la Cândeti este cel mai vechi conac din județul Buzău. Cândeștii, înrudiți cu familiile domnitoare, au avut, începând cu veacul al XVI-lea, funcții importante în conducerea statului medieval în țara Românească. 

„Prin intermediul boierilor de Buzău se fac și răstoarnă domnii în anumite timpuri ale veacului al XVI-lea”, scria Nicolae Iorga. El se referea la boierii Cândești care, între secolul al XV-lea și al XVIII-lea, au dat țării dregători ca vistier, vornic, agă, comis, mare comis, vel stolnic, mare stolnic, mare spătar, postelnic, paharnic. Cândeștii au fost înrudiți cu familiile Brânco­veanu, Cantacuzino, Doamna Neaga, Golescu etc.

De la înrudirea cu Mihai Viteazul, la vizita lui Grigorescu și Caragiale

Istoria acestui conac este impresionantă cu atât mai mult cu cât ea se împletește cu viața mai multor proprietari de viță nobilă, dar și cu multe momente importante pentru istoria națională. Secvențe de istorie precum cele petrecute în timpul celui de-al Doilea Război Mondial i-au fost povestite lui Constantin Petcu de localnici, dar și de tatăl actualului proprietar al conacului. Despre boierii Cândești se știe că erau înrudiți cu familiile domnitoare și că au avut, începând cu ­se­colul al XVI-lea, funcții importante în conducerea statului medieval din Țara Românească. Fiica lui Mihalcea Cândescu a fost casătorită cu Radu Buzescu, sfetnicul lui Mihai Viteazul. Prin căsătoria lui Constantin Filipescu cu Rada Cândescu conacul intră în posesia familiilor Filipescu-Cândescu. Din anul 1862 conacul și moșia sunt vândute până în 1880, când fiica lui Mihai I. Stoia, Maria, se căsătorește cu Gogu Iliescu, devenind noii proprietari. De numele acestui conac se leagă și multe amintiri plăcute. Aici a locuit pentru o vreme, ca invitat al lui Gogu Iliescu, marele pictor român Nicolae Grigorescu. El venea deseori aici, la conac, însoțit de I.L Caragiale, și de Alexandru Vlahuță.

„Am trudit la această carte 8 ani“

„Cartea mea scoate la lumină cea mai veche familie boierească din județul Buzău Familia Cândescu (…) și Conacul de la Cândești (…) Conacul era în secolele XV-XIX <un stat în stat>. Nici agia, nici justiția nu treceau pragul acesteia, cu toate că nu era scris nicăieri. Se vede cât de influentă era boierimea în acea perioadă și această putere era dată de pământul pe care îl stăpâneau și de înaltele funcții ocupate pe lângă domnitor (…) Am trudit la această carte aproape 8 ani. Sper că nu a fost în zadar”, precizează autorul Gheorghe Petcu în prefața cărții „Conacul de la Cândești din Țara Buzăului – Mit și realitate”.

Lansarea volumului va avea loc pe 9 octombrie, de la ora 16.00. La eveniment vor fi prezenți și Valeriu Șușnea (președintele Uniunii Artiști­lor Plastici Buzău), g-lt. Nicolae Ciucă (șeful Statului Major al Forțelor Terestre), g. Lucian Foca (comandantul Diviziei 2 Getica), Corneliu Antoniu (președintele Uniunii Scriitorilor din România, ­Fi­liala Sud-Est). La finalul evenimentului va avea loc „petrecerea la conac”, în cadrul căreia vor evolua trupa Nemuritorii, Gabriela Bolocan, Nicolae Oprișan, Atena Bratosin, Laura Constantin, Ansamblul „Spic de grâu”.

Totodată, invitații vor putea degusta mai multe produse tradiționale, oferite de către proprietarii conacului.