Complexul de Servicii pentru Persoane Vârstnice “Alexandru Marghiloman” a respectat, și în acest an,
tradiția de a organiza, pentru cei 40 de interni ai instituției, un eveniment care să marcheze Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Bătrânii complexului – dintre care 30 sunt femei – s-au bucurat, miercuri, de un prânz special și spectacolul muzical oferit de soliștii Gabriela Bolocan și de Viorel Grigore, fiu al unui fost intern al instituției. La sărbătoare a fost prezentă și Floarea Dimian, președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice, care le-a oferit bătrânilor din Complexul “Alexandru Marghiloman” flori, icoane și cărți.
,,Este al nouălea an consecutiv în care organizăm aici, în Complex, o manifestare de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Este o tradiție neîntreruptă ce datează din primul an de funcționare. Este un prilej de bucurie și pentru noi, angajații instituției, dar mai ales pentru cei care-și petrec aici bătrânețile, pe care noi încercăm să le facem cât mai liniștite și mai ușoare”, a spus directorul Complexul de Servicii pentru Persoane Vârstnice ,,Alexandru Marghiloman”, psihologul Maria Ioniță.