După pe s-au făcut de râs în prima zi de școală, fiind pentru prima dată când elevii de clas I nu au avut manuale pe bănci, reprezentanții Ministerului Educației au alocat
bani în fiecare județ pentru retipărirea manualelor vechi. Altfel spus, pentru că nu au reușit să încheie nici acum licitația pentru manuale noi (digitale și tipărite), ministrul Educației dă bani pentru retipărirea celor care urmau să fie înlocuite.
Potrivit unei anexe la ordinul ministrului, către Inspectoratul școlar Județean Buzău au fost alocați 11.227 lei pentru că manualele vechi rămase de la generațiile trecute erau insuficiente. Județul Alba Iulia a primit 8.751 lei, Clujul 22.522, Bucureștiul 40.007 lei etc.
Potrivit legii, fiecare inspectorat școlar încheie contractele de achiziție în vederea asigurării manualelor școlare, pentru clasele I. Cele mai multe din vechile manuale sunt tipărite de SC Aramis Print.
„Nu au ajuns încă în școli vechile manuale, pentru că ele încă nu s-au tipărit. Nicio editură nu a avut în magazie astfel de manuale, pentru că decizia Ministerului i-a surprins pe toți. Editurile nu au cum să dea comenzi la tipografie și să livreze exemplarele, până când nu sunt strânse comenzile din toate județele. Procedura este următoarea: Ministerul Educației a repartizat sume către inspectoratele școlare județene, care trebuie să dea comandă la edituri”, a declarat pentru HotNews.ro Claudiu Istrate, directorul executiv al Uniunii Editorilor din România.
Potrivit reprezentanților Editurii Aramis, citați de HotNews.ro, prețul unui manual este 2 lei și 10 bani, dar din ei se scade procentul alocat inspectoratelor care este de 10% și încă ceva. Deci editorul ia 1 leu și 90 de bani pe manual. Virarea banilor se face după trimiterea manualelor în școli.
Conducerea Inspectoratului școlar Județean Buzău nu a putut fi contactată pentru a acorda detalii privind achiziția manualelor pentru clasa I.