Cea mai valoroasă hârtie de turnesol

Din ce în ce mai multe voci din zona puterii susțin sus și tare că scadența unor dosare penale de talie,despre care se vorbește, mai pe la colțuri, mai în gura mare – precum ,,Microsoft România”,

,,Loteria Română” sau EADS, care, se pare, este o chestiune de zile până va apărea pe firmament – ar nepotrivită cu campania electorală pentru prezidențialele din 2 noiembrie. Că toate acestea, plus multe alte cele, în care numele corupților nu sunt de talia celor implicați în dosarele sus-menționate, ar mai trebui să aștepte deznodământul bătăliei pentru Cotroceni.

Nimic mai fals! Freamătul din jurul Direcției Naționale Anticorupție din ultima perioadă este un lucru necesar în aceste zile. Apariția numelor grele, cele mai multe din zona puterii, ca personaje centrale ale anchetelor procurorilor DNA, trebuie să fie, pentru orice român, un punct de referință al judecății electorale pentru alegerile prezidențiale. Mai mult, și atitudinea puterii față de marii corupți ar trebui să fie luată în seamă de orice alegător responsabil care va merge la urne la început de noiembrie. Nu există hârtie de turnesol mai valoroasă pentru intențiile majorității guvernamentale decât refuzul de a-i lăsa pe procurorii anticorupție să-și facă treaba atunci când au de-a face cu oameni de bază ai PSD sau cu clienți politici din zona economică ai social-democraților.

Gândul că Victor Ponta a trimis parlamentarii la plimbare până după preziden­țiale, doar pentru a se asigura că Legislativul nu-i va face vreo surpriză neplăcută, oferindu-i pe cei în cauză pe tavă organelor de urmărire penală, ar trebui să dea fiori reci pe șira spinării oricărui român responsabil. Care, cu siguranță, își amintește și faptul că Legea amnistiei și grațierii stă încă la pândă, nefiind nici acum respinsă definitiv de parlamentari. Sau că se evită cu orice preț dezbaterea, în Camera Deputaților, a ordonanței migratorilor, de teamă de a nu se repeta figura respingerii sale, din Senat.

De aceea, anchetele penale cu nume mari trebuie să continue. Doar așa putem spune, indiferent de prețul pe care îl vor plăti unii, că Justiția a fost pusă în drepturile sale firești.