Primarul Viorel Holban, „autodenunț“ la DNA

Primarul municipiului Râmnicu Sărat, Viorel Holban, proaspăt înregimentat în rândurile Partidului Social Democrat, vrea cu tot dinadinsul să ofere

carne de tun Direcției Naționale Anticorupție, punând la dispoziția procuro­ri­lor DNA nume de făptuitori pentru dosarul penal în care aceștia au început urmărirea penală “in rem” pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite în legătură cu Ordonanța 55/2014, care dă liber migrației politice a aleșilor locali. Mai precis, Holban afirmă explicit – într-o scrisoare către cetățenii municipiului pe care l-a condus, timp de șase ani, ca ales local al Partidului Național Liberal, în care explică motivele schimbării ­orien­tării sale politice – că ,,în acest moment, în Consiliul Județean există o majoritate PSD care va decide cum se împart fondurile în județul Buzău”.

Imediat după înregimentarea în PSD, primarul Viorel Holban a adresat râmnicenilor o scrisoare deschisă în care încearcă să explice alegătorilor râmniceni motivele care l-au determinat, atât pe el, cât și pe viceprimarul Sorin Cîrjan, dar și pe încă trei consilieri municipali aleși, pe 10 iunie 2012, pe listele Partidului Național Liberal, să schimbe macazul și să vireze către Partidul Social Democrat. „Decizia noastră nu a fost influențată de interese sau câștiguri personale și nici de ambiții politice. Am fost animați doar de dorința de a continua procesul de moder­nizare a orașului, iar lucrul acesta era posibil doar dacă ne asiguram că în următorii doi ani beneficiam de sprijinul Consiliului Județean și al Guvernului (…) În ultimii doi ani, datorită sprijinului președintelui Consiliului Județean, domnul Cristi­nel Bîgiu, Râmnicu Sărat a primit sumele necesare pentru a-și putea susține proiectele și depindem în continuare de această susținere. Înainte a fi luat o decizie, beneficiind de aceeași ordonanță prin care aleșii locali pot opta pentru o altă formațiune politică, domnul președinte Bîgiu a decis să meargă și domnia sa în Partidul Social Democrat. A fost urmat de un număr de 18 primari și consilieri județeni ceea ce face ca în acest moment în Consiliul Județean să existe o majoritate PSD care va decide cum se împart fondurile în județul Buzău. A fi rămas în Partidul Național Liberal ar fi însemnat să pierdem orice speranță de a primi fondurile de care avem nevoie în următorii doi ani”, spune primarul râmnicean Viorel Holban.

Cu mențiunea că sublinie­rile de mai sus ne aparțin, trebuie să remarcăm că primarul Holban nu se mulțumește să se „autodenunțe” drept poten­țial beneficiar al foloaselor cu caracter electoral pe care le va obține după înscrierea sa în PSD, ci îl bagă în găleată și pe președintele Consiliului Jude­țean, Cristinel Bîgiu, atunci cînd afirmă că „a fi rămas în Partidul Național Liberal ar fi însemnat să pierdem orice speranță de a primi fondurile de care avem nevoie în următorii doi ani”.

Prima reacție politică oficială în legătură cu acest text a fost înregistrată luni, la conferința de presă pe care prim-vicepreședintele organizației județene a Partidului Demo­crat Liberal, Raul Florescu, a susținut-o. „Am să rog organele de anchetă și instituțiile statului să investigheze conținutul acestei scrisori (…) Rog organele de anchetă să-l întrebe pe acest obraznic de primar ce a vrut el să spună cu împărțirea aceasta a fondurilor, că poate domnia-sa nu știe că aceste fonduri ar trebui să se împartă după o formulă bine stabilită, după niște priorități foarte bine statuate și în urma unui vot. Care vot este politic, dar restul se fac după niște parametri. Deci el recunoaște, prin acest document pe care l-a împrăștiat în Râmnicu Sărat, că s-a dus (la PSD, n.r.) pentru a fi mituit”, a spus Raul Florescu. Acesta a mai afirmat că alte motive ale înscrierii primarului Viorel Holban în Partidul Social Democrat au fost „votul pe care PSD l-a dat în ajutorul fratelui său (deputatul UNPR Titi Holban, n.r.) în Parlamentul României pentru a nu fi arestat, precum și protecția personală a acestui primar, dat fiind că, din Primăria Rm. Sărat, DNA a ridicat documente”.

Direcția Națională Anticorupție a început, pe 12 septembrie, urmărirea penală în cazul Ordonanței de Urgență 55/2014, care permite aleșilor locali să schimbe partidul, fără să-și piardă mandatul, în urma plângerii depuse, pe 9 septembrie, de liderul Partidului Național Liberal, Klaus Iohannis, împotriva vicepremierului Liviu Dragnea. La acea dată, DNA a început urmărirea penală “in rem”, respectiv doar cu privire la faptă, în dosarul constituit ca urmare a plângerii PNL față de emiterea ordonanței privind migrația aleșilor locali. Pe moment, ancheta DNA vizează fapte și nu o persoană anume. Purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan, declara, pentru Agerpres, că s-a început urmărirea penală pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pe altul. Klaus Iohannis a susținut, în plângerea penală adresată procurorului-șef Laura Codruța Kovesi, că ordonanța inițiată de Liviu Dragnea are ca scop unic sprijinirea intereselor de grup, în lipsa unei urgențe reale, și este de natură a afecta procesul electoral, fiind de natură să conducă la susținerea unui anume candidat.