PDL Buzău: „Actele de proprietate de la poarta Parcului Crâng ar trebui să fie pe numele de Boșcodeală, Ponta sau Bîgiu“

Social-democrații buzoieni vor cu tot dinadinsul să se încadreze în proverbul cu hoțul care strigă ,,Hoții!” și în ceea ce privește afișajul electoral din această campanie.

O demonstrează bannerul uriaș, departe de a se încadra în dimensiunile impuse de lege, pe care aceștia l-au montat la poarta Parcului Crâng, operă a acelorași inși care, în ­pre­ziua debutului campaniei electorale, țipau în gura mare că reprezentanții Alianței Creș­tin Liberale ar fi ,,furat startul” prin montarea unui mesh reprezentându-l pe candidatul Klaus Iohannis.

Bannerul apărut la poarta Crângului a fost taxat de către reprezentanții Partidului Democrat Liberal care, printr-un comunicat de presă, cer instituțiilor abilitate să-și facă datoria.

„Așteptăm cu viu interes dovada legalității afișajului electoral din imaginile alăturate, precum și actele de proprietate de la poarta Parcului Crâng, care, după cum se vede, ar trebuie să fie pe numele de Constantin Boșcodeală, Victor Ponta  sau, de ce nu, Cristinel Bîgiu. Aceasta este, probabil, una dintre ultimele aroganțe pe care și le pot permite primarul Constantin Boșcodeală și PSD, în dorința lor megalomanică de a crea ideea de pu­tere absolută. Pe această cale, rugăm instituțiile statului să se autosesizeze în ceea ce privește legalitatea acestei acțiuni electorale. Poate că de data aceasta, măcar o parte dintre aceste instituții își vor face datoria conform ­le­gislației în vigoare a României”, spun democrat-liberalii buzoieni.