Mike Godoroja în concert la No Limit

Mike Godoroja se întoarce săptămâna viitoare la Buzău cu un nou concert, intitulat „Vă rog s-aveți o viață frumoasă!”, numele fiind dat de formula de salut cu care

artistul se desparte de fiecare dată de public, la finalul spectacolelor. Cunoscut artist va cânta alături de Blue Spirit (Mihai T. Alexandru – acordeon, clavia­turi, chitară Alex Visan – chitara electrica, slide, bouzouki; Vali Vatuiu – tobe, percuție; Robert Ardeleanu – bass).

Concertul va fi găzduit la No Limit, pe 25 octombrie, de la ora 21.00 și promovează noul album „Hippie cu diamante”. „Hippie cu diamante” – aluzie la perpetua rezistență prin cultură – este un dublu album concept, rodul a doi ani de lucru în urma cărora au rezultat poemele de blues alternativ care combină armonios „note­le blue” cu o parte din poezia și textele muzicii unei perioade din România opzecistă, o perioadă care a trăit întârziat spiritul hippie în cel mai real „underground”, fiind antipromovat și hăituit la vremea aceea.

Blues-ul alternativ semnifică, în accepțiunea lui Mike Godoroja, contopirea stilistică a blues-ului cu alte genuri, dovedind o uimitoare capacitate de a se păstra proaspăt printr-o continuă transformare. Putem înțelege astfel că „Hippie cu diamante” se prezintă ca o lucrare de blues, dar nu în totalitate: este blues prin aducerea sonorităților arhaice, dar se depărtează de acesta prin fuziunea cu etno, rock psihedelic si country-folk.

Preț unui bilet la concertul de la Buzău este de 25 lei, pentru rezervări sunați la 0723 / 429 264.