Buzoianul care a spart joia trecută un geam de la ușa de intrare în sediul Direcției Naționale Anticorupție a fost reținut de jandarmi ieri, după ce a încercat să
repete incidentul. Săptămâna trecută el s-a ales cu o amendă, dar ieri a plecat de la DNA cu cătușe la mâini.
Bărbatul încearcă de mai mult timp să depună plângeri la DNA, considerate absurde de procurori. El susține că ,,are o cameră video implantată în ochi”, că ,,are introdus în brațul drept un microcip” și că “asistente și medici au încercat să-l tortureze și asasineze în Penitenciarul Giurgiu”. Conform DNA, bărbatul se numește Ion Cristinel Grigore și are 35 de ani.
În urma actului agresiv de săptămâna trecută, DNA a depus o plângere penală împotriva sa, iar Grigore Cristinel fusese amendat. Acesta a continuat să insiste să depună plângeri la registratura DNA, iar joi, bărbatul a făcut o criză de nervi în interiorul instituției pentru că nu a fost luat în seamă și a încercat să mai spargă un geam. El a fost reținut de jandarmii care asigură paza DNA, fiindu-i întocmite documentele premergătoare începerii urmăririi penale pentru distrugere. Fapta se pedepsește cu închisoare de la o lună la trei ani sau amendă.
Potrivit unui comunicat al DNA, acesta se prezentase în repetate rânduri în cursul anului 2014, la DNA, cu sesizări și plângeri bizare. „Grigore Ion Cristinel s-a prezentat în audiență la Compartimentul Registratură, Grefă, Arhivă și Relații cu publicul, relatând aspecte care pun îndoială capacitatea de discernământ a persoanei respective – ‘are o camera video implantată în ochi, are introdus în brațul drept un microcip, iar asistente și medici au încercat să-l tortureze și asasineze în Penitenciarul Giurgiu’“, se arata în comunicatul DNA.
La data de 22 iulie 2014 petentului i s-a comunicat un răspuns prin care a fost înștiințat asupra competenței D.N.A. și a fost invitat să formuleze plângere sau denunț dacă are cunoștință de săvârșirea unor fapte de corupție. În data de 8 octombrie 2014, aceeași persoană s-a prezentat din nou la sediul D.N.A., dar, după ce a intrat la procurorul de serviciu, a refuzat să comunice cu acesta. Ulterior, la ieșirea din sediul instituției a spart geamul ușii de acces. În cursul aceleiași zile a fost înaintată Secției 3 Poliție București o plângere față de numitul Grigore Ion Cristinel, pentru comiterea infracțiunii de distrugere.