Tehnicianul Gloriei Buzău, Ion Viorel, s-a mulțumit cu un punct din confruntarea cu Săgeata Năvodari. Totuși, antrenorul grupării buzoiene a spus că echipa sa
putea obține și mai mult, însă randamentul unora dintre jucătorii săi a lăsat de dorit. Chiar și așa, formația din Crâng și-a îndeplinit obiectivul, minim șapte puncte din ultimele trei confruntări.
„Dezamăgire totală! Nu știu ce să mai cred, ne trag în jos în continuare jucătorii sub 21 de ani, mai ales prin accidentări. Mă refer și la îmbolnăvirea lui Nini Popescu, care este internat în spital cu infecție în gât. Am fost nevoit să fac echipa în funcție de cei sub 21 de ani și am fost obligat să joc cu Bobe. Nu a mers. Nu am mai avut randament pe faza ofensivă. Una peste alta, am luat un punct”, a declarat Ion Viorel.
Fotbaliștii buzoieni nu au reușit nici de această dată să bifeze trei puncte în confruntarea cu Săgeata Năvodari. Gloria a încheiat la egalitate, ieri seară, pe teren propiu, confruntarea cu formația dobrogeană, scor 0 – 0. În ciuda punctului câștigat, Ion Viorel, antrenorul buzoienilor, a declarat că unii din elevii săi nu au dat totul în meciul cu echipa din Năvodari. Cu doar un punct în ultimele trei partidei din liga secundă, Săgeata Năvodari este tot mai aproape de ratarea promovării în Liga I, mai ales că fotbaliștii pregătiți de Cătălin Anghel au pierdut confruntăriile directe cu principalele două contracandidate la accederea în primul eșalon.
Sâmbătă, Gloria Buzău a pierdut partida jucată în deplasare cu CS Balotești cu scorul de 3-0.