Buzoienii, fascinați de colecția de arme expusă la mall

Buzoienii aflați sâmbătă la cumpărături în Aurora Shopping Center au avut surpriza de a descoperi, pe lângă obișnuitele magazine și câteva vitrine cu obiecte cu

valoare istorică. Este vorba despre o colecție de arme datând din Epoca Fierului și până în cel de al II-lea război mondial, care au fost expuse de reprezentanții Muzeului Județean în cadrul unui proiect intitulat „Cu muzeul prin oraș”.

Expoziția a fost compusă din panouri cu obiectivele ­tu­ristice ale județului (Vulcanii Noroioși, locuințele rupestre din zona Colți, Bozioru), plus trei vitrine cu diferite arme, de la vârfuri de lance, săgeți, topoare, scuturi și până la pistolete. Buzoienii au primit

explicații din partea repre­ze­n­tanților Muzeului Județean despre proveniența armelor și modul în care acestea au ajuns în posesia instituției de cultură.

„Publicul s-a declarat încântat“

„Am fost plăcut impresionați să constatăm că ­pu­blicul buzoian a fost atras de această expoziție organizată la mall. Am apelat la acest gest pentru că publicul nu ne poate vizita încă, pentru că nu ne-am mutat în sediul reabilitat de pe Bulevardul Bălces­cu. Totodată am vrut să venim noi în întâmpinarea oamenilor în spații neconvenționale. Mulți buzoieni aflați la mall ne-au spus că sunt atrași de ideea noastră, mai ales să programul lor zilnic nu prea le mai permite să ajungă după muncă și la muzeu. Cu această ocazie, publicul s-a simțit în largul lui și s-a bucurat să admire câteva exponate din colecțiile noastre”, a declarat Laurențiu Grigoraș, directorul Muzeului Județean.

Proiectul „Cu muzeul prin oraș” va continua cu o nouă expoziție, pe 1 noiembrie, la Galeria Mall. Vor fi expuse artefacte – cu vechimea de peste 4000 de ani – din cadrul colecției de arheologie a Muzeului Județean Buzău.

Echipa proiectului este formată din Dr. Laurențiu Grigoraș, cercetător științific – manager Muzeul Județean Buzău; Dr. Daniel Costache, cercetător științific, Muzeul Județean Buzău – inițiator proiect cultural Cu muzeul prin oraș; Dr. Roxana Munteanu, cercetător științific, Muzeul Județean Buzău; Liliana Ciobotaru, muzeograf, Muzeul Județean Buzău; Adriana Ionescu, custode colecția de arheologie, Muzeul Județean Buzău și Valeria David, custode colecția de istorie, Muzeul Județean Buzău.