Președintele HM Buzău: „Duminică întâlnim cea mai bună echipă din campionat“

Ratările în faze de unul la unu, acesta a fost principalul motiv, în opinia lui Ștefan Miloș, pentru care echipa feminină de handbal de la Buzău a pierdut, în week-end,

confruntarea cu Știința București.

„Au plecat foarte timorate la acest derby. Ne-au costat foarte mult ratările în faze de unul la unu și lipsa de agresivitate în apărare. Păstrăm șanse la una dintre primele trei poziții ale clasamentului, pentru că sperăm ca returul să fie altul. Meciul de duminică este un meci foarte dificil. Întâlnim cea mai bună echipă din campionat, Rapid București. Să nu uităm că 50% din fostul CSM București s-au transferat la Rapid”, a declarat președintele HM Buzău, Ștefan Miloș.