Cadre didactice, foști inspectori școlari și prieteni au fost luni alături de Ovidiu Gheorghe Ionescu
cu ocazia lansării volumului „Oameni sub vremuri…”. Fost inspector școlar general și director al Școlii nr. 1, autorul a ales să publice o carte cu caracter autobiografic, volumul urmând să aibă și o continuare.
„<În căutarea timpului pierdut>, Ov. Gh. Ionescu a descoperit o cărare care să-l ducă prin labirintul memoriei către oazele de luminiș ale unor răspântii sensibile și semnificative ale vieții sale și ale neamului său. Amintiri îndepărtate, cețoase sau foarte vii, proaspete, confesiuni, documente, portrete și întâmplări devin materia epică a acestei cărți scrise sub presiunea unei irezistibile nevoi de afirmare și de înțelegere a identității. Este o scriere de graniță, acolo unde se întâlnesc reconstituirea riguroasă, denotativă și ficțiunea, rama narativă care conferă și faptelor seva autenticității”, apreciază prof. Paul Androne despre volumul „Oameni sub vremuri”.
Lansarea a avut loc în amfiteatrul Liceului Pedagogic „Spiru Haret”, iar printre invitații autorului s-au aflat preotul Paul Negoiță, directorul Liceului Pedagogic, Cristina Iacob, liderul sindical al profesorilor, Saul Bularcă etc.
„Ezitant, cu sfială, încerc o trecere prin timp cu ajutorul scrisului. La început au fost gândurile, ideile și avalanșa faptelor. Cu foarte mare dificultate, nefiind un consacrat al scrisului, le-am selecționat. (…) Spre știința tuturor, subliniez că povestirile vechi
le-am auzit de la ai mei, cei dinaintea mea. Povestirile din război și din timpul în care am intrat după, le-am trăit și văzut. Multe au avut un impact deosebit, de neuitat, iar unele spaime au fost așa de mari încât nu aveam cum să le omit. De fapt e o încercare, mai mult sau mai puțin reușită, de prezentare a unor realități în care am fost implicat sau de care mă fac răspunzător, fiind doar câteva file din trăirile care mi-au marcat existența”, precizează autorul în prefața volumului.