Reprezentanții Alianței Creștin Liberale acuză nereguli în comunele Blăjani și Calvini

Neregulile înregistrate pe parcursul procesului de votare în prima parte a zilei de duminică i-au determinat pe liderii buzoieni ai Alianței Creștin Liberale

să organizeze o conferință de presă, duminică la prânz, pentru a le semnala atât opiniei publice, cât și organelor competente.

Liderul organizației județene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a vorbit despre cazul de la Blăjani, unde au fost înregistrate 67 de cereri pentru urna mobilă, toate scrise de aceeași persoană: „Ca în fiecare conferință de presă a mea din ultimii doi ani, încep prin a vă spune că nu am nicio speranță că va fi un lucru corect și bun. Am văzut preocuparea lor de a face cum nu trebuie dis-de-dimineață. Aseară, am fost informați de reprezentantul nostru într-o secție de votare de la Blăjani că domnul primar a pus pe cineva să completeze 67 de cereri pentru urnă mobilă la tot felul de inventați bolnavi netransportabili. Hai, că nu este nevoie ca domnul primar să aibă prea multă minte, și nici nu cred că cel care a scris cu mânuța lui cele 67 de cereri avea ceva minte. Dar eu zic că și președintele secției de votare, și Biroul Electoral Județean, care au fost sesizați de noi, ar putea și Poliția, să facă acest lucru. Noi am făcut o plângere direct la Parchet, pentru că așa este normal să facem. La ce să ne așteptăm, nu știu. Le-am spus domnilor Florescu și Scutaru că, dacă au făcut acea plângere, primii anchetați vor fi ei”, a spus Cezar Preda, care a mai adăugat că nu va fi nicio încălcare a legii în județul Buzău care să nu fie sesizatăde reprezentanții Alianței Creștin Liberale din secțiile de votare, care „nu vor semna procesele-verbale, pentru a legitima frauda, dacă ea există”.

La rândul său, președintele organizației județene a Partidului Național Liberal, deputatul George Scutaru, a atras atenția despre posibile încălcări ale legii electorale în comuna Calvini: „În comuna Calvini, oamenii noștri de acolo au observat un autoturism Opel Astra condus de un apropiat al primarului care nu doar cară oamenii la vot, dar sunt suspiciuni că, în timpul acestor drumuri către secția de votrare, se pare că se acordă și diverse sume de bani. Ca atare, s-au depus plângeri la Parchet și așteptăm să vedem o reacție pe marginea acestor două subiecte”, a spus Scutaru.

El a ținut să le atragă atenția reprezentanților PSD din secțiile de votare să nu-și riște libertatea pentru Victor Ponta: „Le spunem oamenilor din secțiile de votare puși de primarii PSD, mai vechi sau mai noi, să nu-și riște libertatea pentru PSD și pentru Victor Ponta, fiindcă este vorba despre fraudarea alegerilor și orice asemenea act se pedepsește. Vedeți că acum sunt unii care dau cu subsemnatul și trebuie să explice ce s-a întâmplat acum doi ani. La fel se va întâmpla și în această situație, mai devreme sau mai târziu, și este păcat ca un om care nu are nicio treabă în mod real cu Victor Ponta sau cu oamenii apropiați lui să facă pușcărie doar pentru că județul Buzău trebuie să iasă bine, pe primele locuri nu doar ca rezultat pentru Victor Ponta, ci și la fraude electorale”, a mai spus acesta.

În final, liderul democrat-liberal Cezar Preda le-a transmis buzoienilor mesajul de a veni în număr cât mai mare la vot: „Mesajul nostru pentru buzoieni este că ne dorim ca ei să vină la vot. Nu contează pe cine votează, contează însă să-și exprime votul. Diferența între viitorul pe care ei și-l văd pentru orașul lor, pentru țara lor, se poate face la un singur vot. Votul lor contează, să vină la vot, și buzoienii să arate că sunt interesați de ceea ce promit candidații pentru viitor”.