Înaintea negocierilor care urmează să aibă loc mâine pentru vânzarea drepturilor tv, Liga Profesionistă de Fotbal 2 a făcut astăzi publice tarifele de la care va
porni licitația. Astfel, pentru cesiunea drepturilor media pentru meciurile disputate în cadrul ligii secunde, ediția 2014-2015, televiziunile câștigătoare vor trebuie să achite minim 3.000 de euro pe meci.
Licitația deschisă va avea loc mâine, de la ora 13.00, la sediul Federației Române de Fotbal, atunci când se vor deschide ofertele ce pot fi depuse până la ora 12.00.
Pentru licitație s-au stabilit șase pachete a câte zece etape, din care două sunt pentru meciurile rămase din sezonul regulat, două pentru play-out și două pentru play-off. Pachetele pentru sezonul regulat au un preț minim de 150 de mii de euro și oferă dreptul de a transmite câte cinci partide pe etapă, ceea ce înseamnă 3.000 de euro pe meci.
Tot 3.000 de euro valorează și un meci din play-off, însă cele două pachete alocate acestei runde oferă doar câte trei confruntări pe etapă. În ceea ce privește pachetele pentru play-out, prețul minim solicitat este de 1.500 de euro.
Maniera în care vor fi demarate negocierile avantajează formațiile gazdă și, bineînțeles, pe cele care se află în jumătatea superioară a clasamentului, care implicit stârnesc mai mult interes din partea microbiștilor. Înțelegerea urmează să fie valabilă pentru actuala stagiune, cu opțiune de prelungire în funcție de rezultatele înregistrate în retur și play-off. Pentru a beneficia din plin din banii ce urmează să fie primiți din drepturile de televizare, divizionara secundă Gloria Buzău trebuie să se califice în play-off, acolo unde sunt șanse foarte mari ca buzoienii să se afle săptămânal „pe sticlă”.