După ce a retrogradat din prima ligă, Poli Iași se reorganizează de la zero. Conducerea administrativă a clubului a fost demisă, de la președinte, director sportiv, vicepreședinte, toți au fost puși pe liber. Însă nu numai la nivel de conducere s-au luat măsuri drastice, ci și la nivel de antrenori și jucători. Din vechea echipă nu au mai rămas decât trei-patru jucători. Toate aceste măsuri au fost luate de oficialii Primăriei Iași, nemulțumiți de evoluția echipei în primul eșalon, încheiată cu o retrogradare, atât la nivel de conducere administrativă, cât și la nivelul echipei. Primăria dorește acum o reconstrucție totală în toate departamentele, începând cu un nou staff tehnic, se dorește aducerea de jucători mult mai tineri, de perspectivă, care pot face față la nivelul ligii secunde. Fost portar al echipei din Copou, buzoianul Antonio Pufi Stoian, în prezent unul dintre cei mai bine cotați impresari din fotbal, a fost contactat de oficiali din Primăria Iași pentru a da o mână de ajutor în reconstrucția formației, care își dorește o revenire rapidă în Liga 1. Și asta nu întâmplător. În activitatea sa de impresar, Pufi s-a remarcat prin seriozitate și profesionalism, iar relațiile sale s-au concretizat, de-a lungul timpului, prin aducerea unor jucători de valoare la nivelul Ligii 1, jucători care au și confirmat la echipele unde au activat. Fotbaliști precum Miha Mevlja (Dinamo), Antun Palic (Dinamo), Ofosu (Craiova), Ongenda (Botoșani), Puljic (Dinamo), Meleke (Botoșani), sunt doar câteva nume de jucători aduși de Pufi Stoian în Liga 1. ,,Da, este adevărat că am avut discuții, Iașiul vrea o reconstrucție la nivel de jucători, își dorește aducerea unor fotbaliști tineri, de perspectivă, care să aibă calități și să se încadreze în cerițele clubului ca buget. Mă simt onorat că oficiali din Iași au apelat la serviciile mele, voi încerca să ajut acest club, mai ales că și eu am activat aici timp de trei sezoane. Nu va fi o misiune ușoară să aduci 13-14 fotbaliști, mai ales atunci când nu dispui de un buget foarte mare la nivel salarial, dar cu atenție, datorită experienței și cu ajutorul colaboratorilor mei din Europa, sunt convins că vom găsi cele mai bune soluții pentru aducerea unor jucători de calitate și de perspectivă. Deja am prezentat un grup de opt-nouă jucători, pe diferite posturi, liberi de contract, urmează zilele viitoare să mai prezint și alte profile, iar împreună vom stabili cine va semna și cine nu pentru noul sezon”, a declarat fostul portar al Gloriei, acum impresar.
Salvați de la desființare în ultimul moment
Retrogradată în Liga a 2-a, Poli Iași era amenințată cu dispariția, dacă nu interveneau autoritățile locale. În cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local, consilierii locali au aprobat proiectul de finanțare a clubului din Copou cu suma totală de 6,74 milioane de lei. Din această sumă, 4,7 milioane de lei au fost alocați pentru achitarea datoriilor din perioada 1 ianuarie – 31 mai 2021, 1,5 milioane de lei vor fi cheltuiți pentru pregătirea viitorului sezon de Liga a 2-a, iar 500.000 de lei vor fi virați pentru Academia de Fotbal Politehnica Iași. Suma de 4,7 milioane va fi acordată condiționat de înscrierea echipei în Liga a 2-a în anul competițional 2021-2022, precum și de prezentarea unui plan de management sportiv având ca obiectiv promovarea în Liga I.