Sâmbătă, 12 iunie, ora 13.00, la Galeriile de Artă „Ion Andreescu” din Buzău, la etaj, va avea loc vernisajul expoziției „Spațiu și umbră”, aparținând artistului plastic Balázs Boglár, membră a UAP – filiala Buzău.
Alături de Balázs Boglár la acest vernisaj se vor afla graficianul Delia Zahareanu și profesor dr. Valeriu Șușnea – președinte UAPR Buzău -, acesta având și calitate de curator al expoziției.
Este o expoziție valoroasă compusă din o serie de compoziții care surprind ideea de supraviețuire, lupta în a atinge idealuri și zbuciumul interior care conturează ființa umană.
„Reunită sub sintagma < Spațiu și umbră>, titlu generic pentru o întreagă serie a etapei, selecția actuală propune câteva cicluri tematice gravitând în zona realismului moderat. Elementele compoziției fac parte din zona figurativului simbolic de tip suprarealist, într-o manieră pozitiv-negativ, reprezentările fiind imagini senzoriale ale realității”, spune artistul plastic Balázs Boglár.