Ștefan Miloș, președintele echipei locale de handbal feminin, este mulțumit de maniera în care jucătoarele antrenate de Romeo Ilie au evoluat în
stagiunea curentă. Cu doar două etape înainte de finalul primei părți a campionatului, HM Buzău ocupă treapta a treia în Divizia A, cu 16 puncte, acumulate în urma a cinci victorii, un rezultate de egalitate și două înfrângeri.
Locul trei în apropierea finalului primei părții a stagiunii este satisfăcator pentru Ștefan Miloș, președintele echipei locale de handbal feminin. Buzoiencele au avut o evoluție bună, în ciuda posibilităților materiale, și sunt în grafic pentru îndeplinirea obiectivului – accederea la barajul pentru primul eșalon.
Oficialul buzoian a spus, în privința banilor, că momentan criza nu se simte și la Handbal Municipal. Reprezentanții grupării din Buzău au parafat contracte cu valori mici și medii plus prime pentru meciurile importante.
Următorul meci al buzoiencelor va avea loc la București. Potrivit site-ului federației de specialitate, Handbal Municipal Buzău va întâlni CSM 2 București, duminică, 16 noiembrie, de la ora 16.30. Bucureștencele ocupă locul 8, cu doar trei victorii din opt partide, în urma cărora au totalizat 9 puncte.