Suspiciuni de fraudă electorală încă din primele ore de la deschiderea urnelor. Duminică dimineață, reprezentanții Alianței Creștin Liberale ne-au sesizat că, în imediata vecinătate a secției de votare organizată la Căminul Cultural din Mătești (comuna Săpoca), se află parcat un autoturism ai cărei ocupanți „fac prezența” cetățenilor care se prezintă la vot, având asupra lor o copie a listelor electorale.

Într-adevăr, reporterii OPINIA au găsit la fața locului autoturismul în cauză, marca Opel, BZ-53-GYS, condus de cetățeanul Dumitru Cazacu. Acesta era însoțit de Eugenia Dinu, pensionară, care avea asupra ei nu listele electorale permanente, ci nomenclatorul contractelor de salubrizare, practic o listă a tuturor gospodăriilor din comună, în baza căreia femeia făcea prezența cetățenilor la vot. Este de precizat că acest nomenclator nu putea intra în posesia Eugeniei Dinu decât „prin amabilitatea” vreunui salariat al Primăriei Săpoca, condusă de social-democratul Iulian Laurențiu Manea.
Așteptăm o reacție a autorităților cu competențe să lămurească această situație.