Două cadre didactice ale Colegiului Economic Buzău au participat, în luna octombrie, în cadrul proiectului Grundtvig ”Green job to color your life. Discover your
dream career. Fight against unemployment”, la cea de-a patra mobilitate, care s-a desfășurat în Bad Zwischenahn, Germania. La întâlnirea de lucru s-au prezentat 18 participanți din cele șase țări implicate – România, Germania, Turcia, Lituania, Estonia și Italia -, țara noastră fiind reprezentată de profesorii buzoieni Doina Sandu și Diana Cristea.
Conform acestora, gazdele au gândit unul dintre cele mai organizate programe în concordanță cu tema proiectului. Activitățile și vizitele propuse pentru cele patru zile petrecute în micul orășel-stațiune au fost foarte variate și s-au dovedit adevărate exemple de locuri de muncă verzi sau idei de afaceri relevante.
,,Astfel, am luat contact cu următoarele locații: <Museum Specken> (cuptoare vechi de prăjit cafeaua provenită inițial din zona cea mai apropiată, Bremen, articole folclorice, trăsuri și mijloace de transport tradiționale), restaurant Specken (reamenajat într-o mică măsură dintr-un vechi castel, păstrându-se textura naturală a lemnului de strejar din care erau prelucrate unele din obiecte sau grinzi), pepiniera <Baumschule /Tree Nursery Bonk> (o afacere de familie de cateva generații, ideea inovativă constând în decuparea cât mai creativă sau la cererea clienților a copacilor crescuți pe o suprafață de 85 ha), cafenea-clătitărie de familie <Pankokencafe> (aflată într-o zonă deschisă mai departe de oraș pe traseul cel mai cunoscut de cicliști, ce însoțea fidel în călătoria pe două roți calea ferată), ferma Ahlers (care, pe lângă activitatea de creștere a vacilor, realiza comercializare cu produse alimentare home-made și fructe/legume ale unor colaboratori de la alte ferme asociate; de asemenea, pasiunea pentru cai a fost valorificată financiar prin oferirea de cursuri de echitație, în special pentru copii), pescărie-restaurant <Fischerei Rabben>, club de golf (<Swin / Farmer Golf> Gristeder Hof. Practical Exercise in a new kind of <rural entertainment>)”, spune profesorul Diana Cristea.
Nici participanții nu s-au lăsat mai prejos cu practicarea activităților ,,green”, deplasându-se multe dintre locurile precizate anterior, cu bicicleta sau făcând plimbări, chiar și atunci când vremea a fost nefavorabilă. S-a remarcat, spune sursa citată, o coeziune din ce în ce mai mare a membrilor grupului colaborator în acest proiect, care au evaluat activitatea de la începutul proiectului, au susținut prezentări vizavi de impactul avut în fiecare țară și au propus căi de îmbunătățire a acestuia, astfel încât produsele finale să fie de excepție.
,,Dacă pentru această întâlnire, participanții au trebuit să contabilizeze materiile prime specifice țării natale folosite în agricultură, precum și modurile în care au fost valorificate în economie, pentru următoarea reuniune, din Turcia, care va avea loc în luna februarie, se vor susține prezentări despre noi căi, inovative dar și realiste, despre cum pot fi folosite pe viitor aceste materii prime tradiționale. Și, de ce nu, să sperăm că se pot materializa în activități lucrative locale sau internaționale de succes în domeniul <green>”, mai spune spune profesorul Diana Cristea.