Visul adversarilor social-democrați buzoieni ai primarului Constantin Boșcodeală, acela de a-l vedea mazilit din fruntea organizației județene a PSD,
s-ar putea materializa mult mai devreme decât scontau aceștia, chiar înainte ca Justiția să pronunțe soluții în dosarele în care edilul municipiului Buzău este trimis în judecată pentru corupție. Conform unor surse de la vârful Partidului Social Democrat, citate de www.comisarul.ro, căderea lui Boșcodeală s-ar produce odată cu cea a principalului său susținător de la Centru, președintele executiv al PSD Liviu Dragnea, care nu o dată a afirmat public că are o relație specială cu primarul buzoian, cu care a fost coleg de facultate.
Căderea lui Liviu Dragnea de la vârful Partidului Social Democrat este, conform surselor citate, o chestiune iminentă, atât timp cât până și mentorul de necontestat al pesediștilor, fostul președinte Ion Iliescu, îl consideră principalul vinovat pentru metodele prin care PSD s-a transformat în ochii oamenilor într-un partid care fură voturi și folosește mijloace necinstite.
Pe lista neagră a capetelor care ar urma să cadă odată cu cel al președintelui executiv al PSD, Liviu Dragnea, se află baronii din Oltenia, cunoscuți pentru votul pe listele suplimentare și pentru sumele uriașe de bani negri pe care le folosesc pentru cumpărarea de voturi la ceas de seară. Ei sunt cei care au patentat jurământul pe Biblie pentru garantarea votului cumpărat cu 50-100 lei. Tot aceștia sunt cei care, la referendumul din 2012, au asigurat procente de prezență de peste 100% în zeci de localități, prin aruncarea în urne, la ceas de seară, a numeroase buletine de vot.
Iată lista completă: Marian Oprișan (președintele Consiliului Județean Vrancea, șef PSD Vrancea), Paul Stănescu (președintele Consiliului Județean Olt, șef PSD Olt), Claudiu Manda (deputat de Dolj, președintelelePSD Dolj), Marian Vanghelie (primarul Sectorului 5, autosuspendat din toate funcțiile din PSD), Constantin Boșcodeală, Dumitru Buzatu (președintele Consiliului Județean Vaslui, șef PSD Vaslui), Mircea Dușa (minstrul Apărării Naționale, președintele PSD Harghita) și Ion Câlea (președintele PSD Vâlcea).