Bîgiu și Holban, pe lista sesizărilor Curții de Conturi către DNA

Direcția Națională Anticorupție s-a ocupat, în ultima perioadă, cu mult mai multă aplecare, de fărădelegile scoase la iveală de Curtea de Conturi în instituțiile publice ori în societățile comerciale în care statul

este acționar semnificativ. Dosarele privind retrocedările de păduri, în care sunt arestați atât membrii lotului Hrebenciuc, cât și ai celui buzoian, din care face parte fostul prefect Paul Beganu, au fost întocmite de procurorii anticorupție la sesizarea inspectorilor financiari ai acestei structuri de control.

Și la Buzău, atât cele două dosare în care este trimis în judecată primarul Constantin Boșcodeală, cât și cel ­privin­du-l pe primarul din Nehoiu, Florentin Lungu, au fost întocmite în urma sesizărilor Camerei de Conturi, cu precizarea că, la cel din urmă, o contribuție importantă a avut-o și Agenția Națională de Integritate.

Așa că nu este exclus ca, în perioada următoare, să apară pe firmament și alte dosare instrumentate de către Direcția Națională Anticorupție la sesizarea Camerei de Conturi Buzău; cel puțin așa rezultă dintr-o centralizare națională, făcută publică de Curtea de Conturi, conform căreia procurorii anticorupție au mai fost sesizați.

Astfel, Direcția Națională Anticorupție a fost sesizată, prin adresa nr. 41.253/10.01.2014, de Camera de Conturi a județului Buzău, în legătură cu finanțarea, de către Consiliul Județean Buzău, a Clubului Sportiv Dinamo București, prin intermediul Asociației Marian Cozma. Conform inspectorilor financiari, fapta se încadrează în prevederile articolului 248 Cod Penal (abuz în serviciu contra intereselor publice), prejudiciul estimat fiind de 1.977.458 lei.

De asemenea, Camera de Conturi a sesizat procurorii anticorupție, prin adresa nr. 41.205/20.01.2014, în legătură cu nerespectarea prevederilor legale privind achizițiile publice de către responsabilii Primăriei Râmnicu Sărat, prejudiciul estimat ridicându-se la suma de 437.073 lei.

Și parchetele buzoiene au sesizări

Conform documentului citat, Camera de Conturi a județului Buzău a mai sesizat organele de urmărire penală în alte trei spețe, două dintre ele privind inginerii financiare comise la două primării buzoiene, iar o a treia referitoare la o societate cu capital integral al Consiliului Local Buzău.

Astfel, prin proces-verbal de constatare nr. 2.673/01.11.2012 a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău în legătura cu plata, de către Primăria Cilibia, a unor servicii care nu au fost prestate în valoarea de 343.237 lei, fapta încadrându-se, conform inspectorilor financiare, în precederile articolului 248 Cod Penal (abuz în serviciu contra intereselor publice).

Tot pentru abuz în serviciu contra intereselor publice (art. 248 Cod Penal), a fost sesizat, prin adresa 41.028/20.01.2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în legătură cu atribuirea, de către Primăria Merei, a unui contract de finanțare nerambursabilă fără selecție publică de oferte, precum și cu stabilirea altei baze de referință și a altei cote procentuale pentru contribuția beneficiarului, cu un prejudiciu estimat de 244.760 lei.

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău se află și sesizarea Camerei de Conturi a județului Buzău, depusă prin adresa 40.283/14.06.2013, privind efectuarea de plăți fără documente justificative la S.C. Piețe, Târguri și Oboare S.A., faptă încadrată juridic drept delapidare (art. 215 Cod Penal), neglijență în serviciu (art. 249 Cod Penal), fals intelectual (art. 289 Cod Penal).